Adversitatea vocaţiei de bibliotecar. Taine, fundamente şi realităţi

Adversitatea vocaţiei de bibliotecar. Taine, fundamente şi realităţi

de Dr. Vlad I. BONDRE
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare

Societatea contemporană trece prin perioada marilor transformări, a schimbului energetic ce guvernează lumea omului creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Timpul şi-a impus un joc dur, fapt ce determină ca sufletul să se afle mereu în căutarea celui mai viabil şi ferm răspuns pe care poate să-l ofere prefigurărilor sociale. Acesta este cel mai real context al vieţii omului, a celui care trebuie să-şi guverneze paşii cu înţelepciunea regelui Solomon, dar cu dârzenia lui Aaron – cel ce a întrecut prin credinţa sa temerile fireşti ale propovăduirii în mulţime. Atitudinea profetului Aaron a fost chip al Evangheliei, căci, prin năzuinţa sufletului său de a trăi în veşnicie cu Dumnezeu, a pregătit poporul pentru cunoaşterea Adevărului Suprem.

Sub egida unei analogii, bibliotecarul – tăinuitorul, revelatorul şi propovăduitorul cuvântului ziditor – îndeplineşte aceeaşi misiune. El cuprinde în vocaţia sa un întreg proces de curaj, arătându-se, în aceeaşi măsură, educator şi educat, fapt pentru care nu doar că devine o expresie a întrepătrunderii celor două atribute, ci răspândeşte un standard profesional de înaltă ţinută, capacitând întreg Universul spre a oferi un răspuns concret marilor întrebări ce guvernează fiinţa interlocutorilor săi. Bibliologia, biblioteconomia, bibliotehnica sau bibliofilia sunt termenii ce redau obiectul activităţii bibliotecarului, cărora el trebuie să le răspundă cu maxim profesionalism. Cu toate acestea, educaţia, pedagogia şi personalitatea sunt adevăratele atribute ale unui bibliotecar excelent.

Studiile din domeniul biblioteconomiei sunt rezervate, în special, rolului şi funcţiei bibliotecii sau normelor privind constituirea unei colecţii, evidenţei publicaţiilor, catalogării documentelor, clasificării publicaţiilor sau organizării cataloagelor de bibliotecă. Toate aceste activităţi însumează acţiuni concrete ce solicită priceperea, atenţia şi îndeletnicirea bibliotecarului care, iată, nu-şi dedică timpul lecturii. Doar în prezentul context, un cunoscător al tehnicii de bibliotecă va putea diferenţia un bibliotecar plin de vocaţie de o persoană desemnată pentru îngrijirea unei biblioteci. Un bibliotecar adevărat este acea persoană care aşterne în trăirea vocaţiei sale proceduri tehnice specifice biblioteconomiei, dar care rămâne, în acelaşi timp, fidel rolului său de educator, atât al propriei persoane, cât şi al cititorilor care calcă în templul cunoaşterii universale.

Împărtăşirea cu izvorul cunoaşterii – cu cartea, nu se realizează prin simpla ei lectură sau prin strădania de a înţelege tainele ce au fost ascunse printre paginile ei, ci prin participarea afectivă asupra modului în care a fost alcătuită, începând de la ideea primordială a autorului, până la redactarea, tipărirea, publicarea, achiziţionarea, prelucrarea, conservarea şi popularizarea ei. Un astfel de procedeu tehnic va determina cunoaşterea desăvârşită şi profundă a planului-cadru în care a fost scrisă acea carte. Naşterea unei cărţi nu se rezumă doar la înşiruirea ideilor într-o ordine demnă de a trezi interesul cititorilor ei sau de a le revela acestora tainele descoperite în ea, ci se bazează pe două concepte diametral opuse: conceptul microuniversului ştiinţific şi conceptul fideităţii spirituale. Primul concept are la bază doctrina realităţii intrinseci. În acest tablou, cartea creionează toate particulele de adevăr descoperite şi prezentate într-o ordine logică şi edificatoare pentru cunoaşterea profundă a vieţii. Desigur, acest efort se constituie şi pe eligibilitatea cercetărilor autorului, fapt ce determină într-un final ca scrierea sa să devină un „corpus delicti” sau, altfel spus, dovada materială a faptei şi a cercetării sale.

Conceptul fideităţii spirituale, deşi pare contestat de către cercetătorii nativi, se aplică sub forma unei reacţii primordiale care uneşte năzuinţa sufletului cu dorinţa firii umane. Cu alte cuvinte, plămădirea ideilor cuprinse într-o carte se face prin unirea minţii – cea care străpunge realitatea, aşteptând să curgă din ea seva adevărului, cu sufletul – cel care însumează totalitatea trăirilor autorului vizavi de subiectul tratat. Acestor concepte, bibliotecarul trebuie să le facă faţă. El se află în prizonieratul palpabilităţii şi al transcendenţei. Cu toate acestea, prin propria-i vocaţie, nu se vede nevoit a evada din această lume, ci preferă a trăi în carcera misterului care-i cuprinde întreaga viaţă.

Vocaţia unui bibliotecar se aseamănă pastoraţiei, căci misiunea este, în esenţă, aceeaşi – de a conduce oamenii spre Adevăr. Desigur, nu trebuie omise şi încercările prin care trec deseori cei doi, bibliotecarul şi clericul, căci ele au un numitor comun: adversitatea venită din partea celor care le judecă trăirile, experienţele sau alegerile. A fi punte pentru cei neiniţiaţi în tainele cunoaşterii poate fi considerată cea mai fidelă declaraţie de iubire, ceea ce solicită o deosebită atenţie din partea celorlalţi. Adversitatea misiunii de bibliotecar se reflectă şi în atitudinea pe care profanii o au faţă de mediul şi modul tradiţionalist în care acesta activează. Pentru noile generaţii de cercetători, pentru adversarii defrişărilor şi pentru tehnicieni, biblioteca este considerată ca fiind un spaţiu al inimii singuratice, deoarece este lipsită de holograme şi virtual, de lasere şi controllere care să furnizeze informaţia în timp record sau să o coreleze cu alte domenii în mod instant. Este de la sine înţeles că această discrepanţă dintre palpabil şi virtual se reflectă şi asupra modului în care este perceput bibliotecarul, el fiind considerat un pribeag ce trăieşte printre cărţi învechite, într-o lume a misterului.

Acestor adversităţi, bibliotecarul trebuie să le facă faţă. El trebuie să rămână veşnic dedicat scopului său – de a educa şi a se educa. În spaţiul societăţii contemporane, educaţia a devenit un apendice al sistemului de învăţământ şi nu un imperativ. Fapt care se datorează lipsei de viziune a politicii guvernamentale bazate pe forţa de muncă brută, iar nu pe inovaţie sau cercetare. Declinul care va apărea datorită acestei atitudini nefaste va rezona cu viziunea filosofului Confucius vizavi de educaţie: „Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte”. Cu siguranţă că în templul cunoaşterii universale, în bibliotecă, bibliotecarul va fi ferit de aceste provocări îndreptate spre frumosul sinelui, ceea ce-i va demonstra că alegerea vocaţiei a fost cel mai vrednic pas spre desăvârşire, dar şi cel mai prielnic mod de a deveni cea mai fiabilă bază mobilă de date, chip al realităţii şi al transcendenţei, cunoscător, chivernisitor şi propovăduitor al Adevărului.