De ce bibliotecar?
de Adrian POP
Am intrat în Bibliotecă pentru a uita ce înseamnă hamul, jugul, colivia, cușca, celula… pentru a uita umilința, disperarea, disprețul, sărutul lui Iuda…
Am intrat în Bibliotecă pentru că am vrut să fiu liber… Să uit că au existat prăpastii și hăuri atât de adânci în viața mea. Să reînvăț să umblu, să mă bucur de fiecare răsărit al soarelui, de fiecare floare, de fiecare copac, de fiecare munte, de fiecare mare, să mă întristeze orice nor ivit din senin, orice frunză îngălbenită ce stă să cadă, orice furnică strivită sub talpa trecătorului grăbit, orice vorbă ce ucide… Și nu puteam să reînvăț toate acestea decât aici, în Bibliotecă, lângă prietenele mele de-o viață – CĂRȚILE.
De multe ori, de-a lungul întinsei mele existențe, mi s-a întâmplat să văd aievea imaginea lui Faust, chinuit de remușcări, și a lui Mefistofel, rânjind sardonic, și atunci am avut uluitoarea revelație, sub imperiul căreia mă aflu și acum – a tragismului condiției umane, inutilă zbatere între doi poli, continuă sfâșiere a sufletului.
De aceea, pentru mine Biblioteca a însemnat renașterea spirituală.
De aceea, în fiecare dimineață, la răsăritul soarelui, mă rog pentru dăinuirea sa în eternitate, iar pentru mine să găsesc Calea, Adevărul și Lumina, aici…
Am pășit pragul acestui templu, sfios, simțindu-mă vinovat că impietez prin prezența mea, sfințenia acestui locaș de cultură. Spre marele meu noroc, slujitorii acestui templu m-au ajutat să uit, să las în urmă tot ceea ce nu merita luat în seamă.
Nu voi putea niciodată, omenește, a le mulțumi pentru tot ce au făcut pentru mine, dar le dăruiesc în schimb câte o fărâmă din sufletul meu! Cer iertare tuturor celor pe care, poate, i-am dezamăgit, făgăduindu-le că nu mai sunt cel de ieri. Schimbarea s-a produs. În bine! De aici înainte nu mai e nevoie decât de timp, de sănătate, hârtie și din când în când, de câte o vorbă bună…
Aduc un omagiu pios tuturor celor care nu mai sunt cu noi sau printre noi, fiindu-le recunoscător pentru tot ce au făcut, pentru faptul că și-au ales această nobilă, grea și anonimă îndeletnicire.
Dacă nu m-aș teme că l-aș putea jigni pe Jorge Luis Borges aș spune, parafrazându-l: „Nici în visele mele cele mai frumoase n-aș fi putut să-mi imaginez că Paradisul are înfățișarea unei Biblioteci”.
Și, fiindcă totul n-a fost decât un frumos „Vis al unei nopți de vară”, «De-am adus vreo supărare/Supărați-vă nițel».
Așa grăit-am eu, cronicarul acestor clipe, Adrian Pop.
Adrian Pop (30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021)
Sursa: Adrian Pop, De ce bibliotecar?, în Bibliotheca Septentrionalis, nr. 1-2 (9-10)/1997, p. 75.
Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA
