Divagaţii incomode
de Dr. Florian ROATIŞ
Asaltaţi zilnic de o informaţie uriaşă, servită uneori violent de mass-media, nu mai avem timpul şi liniştea necesare pentru a o analiza, pentru a-i verifica sursele şi a-i stabili credibilitatea. O preluăm ca atare, o utilizăm şi o oferim mai departe, încrezători în veridicitatea ei. Şi aceasta, cu atât mai mult, cu cât ea este girată de nume (personalităţi) recunoscute, chiar dacă nu de prim plan ale gândirii şi culturii româneşti.
Ne propunem, în rubrica noastră, să prezentăm câteva erori care, perpetuate, riscă să devină, pentru cititori, „adevăruri” şi, în timp, mai greu de demontat. Iată doar câteva afirmaţii care se cuvin preluate cu temperanţă, altfel deformând grav faptele.
- În Noi vrem cuvânt! sau alte feluri de cenzură (Editura Eikon, 2015, p.75), Magda Ursache afirmă că Mircea Vulcănescu a murit odată cu tânărul pe care voia să-l salveze! Într-adevăr, în „neagra” Jilavei, în vara anului 1952, când efectuase jumătate din condamnarea de 8 ani, Mircea Vulcănescu şi-a sacrificat sănătatea, contractând o pneumonie galopantă, stând culcat în apa rece ca gheaţa, drept „saltea” pentru tânărul Edi Tomescu, bolnav grav de plămâni. A murit peste mai bine de o lună la Aiud, cerând posterităţii în autentic spirit creştin: „Să nu ne răzbunaţi!” A nu şti că tânărul respectiv a fost salvat înseamnă nu doar lipsă de informare – deşi despre fapta martirică a autorului Dimensiunii româneşti a existenţei s-a scris mult –, ci şi să reduci importanţa sacrificiului acestuia din urmă.
- Despre tunderea lui N. Steinhardt în monahism de către vrednicul de pomenire, curajosul stareţ al Mănăstirii Rohia din acea vreme (16 august 1980) – Serafim Man – au rămas informaţii clare şi relevante. Şi, totuşi, unii autori n-au ţinut cont de ele, preferând să fantazeze! Seduşi, probabil, de insolitul evenimentului şi de climatul de admiraţie apărut în jurul celui care ne-a lăsat Jurnalul fericirii, au considerat că acesta trebuia neapărat să fie călugărit nu de un simplu stareţ, ci de un ierarh, sau chiar doi! Astfel, Ion Buzaşi afirmă [1] că Steinhardt a fost călugărit de către Înaltpreasfinţitul Teofil Herineanu, arhiepiscopul Episcopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, şi la fel cred Nicolae Băciuţ şi Constantin Mihai [2]. Mergând mai departe cu exagerarea, dar şi cu ignoranţa în cele „bisericeşti”, Silvan Teodorescu [3], Cosmin Carp [4] – dar şi alţi autori, îndeosebi în articole omagiale, prea mulţi pentru a-i enumera aici – îl consideră şi pe P.S. Justinian Chira co-părtaş la intrarea evreului botezat în monahism! Călugărirea a avut loc în 16 august 1980, în taină, seara târziu, după ce miile de credincioşi care participaseră la slujba de Sfânta Maria părăsiseră mănăstirea, de faţă mai fiind părinţii lăcaşului, Antonie Perţa, Nicolae Leşe şi Emanoil Rus, superiorii de la Cluj aflând ulterior, la 2 septembrie 1980. Să recunoaştem că, puşi în faţa faptului împlinit, cei doi ierarhi s-au dovedit netemători, inteligenţi şi, mai ales, binevoitori cu un „străin” ale cărui antecedente (etnice, religioase şi politice), şi încă urmărit de către Securitate, îndemnau mai degrabă la prudenţă. Astăzi suntem în măsură să apreciem la superlativ decizia lor, prin prisma consecinţelor: Steinhardt a „intrat în ordine”, potrivit expresiei lui C. Noica, găsindu-şi liniştea şi fericirea în viaţa, chiar dacă „samuraică”, de la mănăstire, iar Rohia a devenit mai cunoscută şi mai căutată datorită modelului inconturnabil de asceză lucrătoare oferit de opera smeritului monah, care se considera un simplu diletant al scrisului.
- O perlă ne oferă şi Ştefan Ion Ghilimescu în textul „Tudor Vianu cenzurat” din volumul său Clasicii noştri. Recitiri. Evaluări. Digresiuni (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2020). Aici, la pagina 268, scrie următoarele: „Cert este că niciunul dintre cei doi mari oameni de cultură (T. Vianu şi G. Călinescu, n.n.), din fericire, nu a fost închis sau acuzat în Procesul Noica-Pillat, deşi, nu-i aşa?, dacă nu mă înşel, soţia lui Dinu Pillat a făcut ani grei de puşcărie numai pentru că i-ar fi dactilografiat un număr mai mic sau mai mare de pagini de manuscris romancierului…”. De unde să fi luat o asemenea informaţie prolificul scriitor dâmboviţean? Nicăieri nu s-a afirmat/scris aşa ceva, întrucât Cornelia Pillat nu a fost închisă: cu câteva luni înainte de arestarea soţului său (26 martie 1959), a fost transferată de la Institutul de Istoria Artei la Biblioteca Academiei, mai întâi la Serviciul Bibliografie, apoi la Cabinetul de Stampe, unde a lucrat până în 1965. Este adevărat că, pentru a nu-şi pierde serviciul, a divorţat formal de Dinu Pillat în 1961. Ştefan Ghilimescu putea cunoaşte aceste lucruri din cartea Corneliei Pillat, Eterna întoarcere, Editura Du Style, 1996, reluată în 2002, la Editura Saturnalia, cu titlul Ofrande: (eterna întoarcere).
[1] Vezi Parabole biblice – antologie şi selecţie de comentarii de Ion Buzaşi şi Maria-Daniela Pănăzan, prefaţă de Ion Buzaşi, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2010, p. 171.
[2] Constantin Mihai, „Nicolae Steinhardt intelectualul-monah sau monahul-intelectual (schiţă de portret)”, în Convorbiri literare, Iaşi, p. 104. Iar Monica Manu, într-o notă de la pagina 268 din cartea N. Steinhardt, Dumnezeu în care spui că nu crezi… Scrisori către Virgil Ierunca (1967-1983), Editura Humanitas, Bucureşti, 2000, afirmă că „N. Steinhardt a fost călugărit sub numele Nicolae Delarohia de Î.P.S. Teofil Herineanu”, comiţând două erori. A fost călugărit cu numele Nicolae, iar mitropolitul Nicolae Corneanu i-a publicat articolele din revista Mitropoliei Banatului cu semnătura „Nicolae Delarohia”, pentru a evita cenzura!
[3] Silvan Teodorescu, N. Steinhardt. Marea convertire, Editura Integral, Bucureşti, 2018, p. 40.
[4] Adevărul de Weekend, 30 aug.-1 sept. 2013, p. 14.
„Bibliotheca septentrionalis” nr. 59, decembrie 2022
- Revista poate fi citită în format PDF: www.bibliotecamm.ro/septentrionalis/revista_bs_59(2022).pdf
Redacția:
- Redactor-şef: conf. dr. Florian ROATIŞ
- Redactor-şef adjunct: Laviniu ARDELEAN
- Redactori: Gabriel STAN-LASCU; Csilla TEMIAN; Ioan NEAMŢIU
- Tehnoredactare şi copertă: Gabriel STAN-LASCU
