de Dr. Florian ROATIŞ.
Suntem la sfârşit de iunie: căldură mare, vorba lui Caragiale, vijelii, inundaţii şi… emoţii. Emoţii ale elevilor, părinţilor şi, la sfârşit, dar nu în ultimul rând, ale profesorilor şi bunicilor!
Este al doilea an în care bilanţul învăţământului românesc are loc în pandemie, deci în condiţii speciale. Şi, totuşi, rezultatele de la Evaluarea Naţională şi de la Bacalaureat, aşteptate cu sufletul la gură, nu au fost (anul trecut) şi nu vor fi nici în 2021 sensibil diferite de anii consideraţi „normali”. Şi aceasta datorită unor strategii ad-hoc: în anul anterior s-a recurs la reducerea materiei (doar la cea predată în semestrul I), însoţită de o diminuare a exigenţei prin elaborarea unor subiecte cu grad scăzut de dificultate şi printr-o corectare „în folosul elevului”(1) . Or, este ştiut că la deficienţele şi disfuncţiile adunate în învăţământul românesc în ultimele trei decenii, pandemia de Covid a adăugat altele, cu modificările operate în modul şi instrumentele de predare-evaluare. Conceput – dar utilizat mai puţin la noi – până acum doar ca un adjuvant care completează învăţământul clasic, cel online a devenit peste noapte substitut al celui tradiţional. La noi, predarea online a debutat greoi, datorită insuficientei pregătiri digitale a profesorilor şi elevilor, ca şi – lucru mai grav – absenţei tehnologiilor digitale. Dacă în mediul urban instruirea în acest mod s-a desfăşurat mulţumitor, în cel rural accesul la învăţământul online a fost parţial. Şi era firesc acest lucru nefiresc, întrucât se cunoaşte starea şcolilor de la sate, multe lipsite de autorizaţie de funcţionare datorită condiţiilor improprii (existenţa toaletelor în curte, spre exemplu), reiterate la fiecare început de an şcolar. Ca atare, nu ne surprinde modesta eficienţă a învăţământului practicat la noi pe parcursul ultimilor doi ani şi nu ar fi exclus să vorbim, peste timp, când pregătirea lacunară de acum îşi va arăta consecinţele, de o „generaţie Covid-19”( Andrei Marga). Ministerul Educaţiei a introdus ore remediale pentru recuperarea materiei pierdute, dar la acestea s-au înscris mai puţin de 10% dintre elevi!
Este o utopie să credem că se poate recupera ceea ce s-a pierdut pe drumul neumblat până acum la noi al învăţământului online. Şi în vremurile aşa-zis normale, recuperările materiei (după grevele profesorilor, spre exemplu) s-au făcut mai mult pe hârtie. Despre educaţie, ce să mai vorbim! Bătălia se va da pentru note mari la Bacalaureat, după ce mediile generale s-au încheiat, cum era de aşteptat, în favoarea elevului (2). Sub presiunea părinţilor, dar şi cu gândul la prestigiul şcolii lor, profesorii au coborât ştacheta la evaluare, fiind îngăduitori cu copiatul, ştiind că notele mari nu vor fi contestate! S-a ajuns, astfel, la medii de zece cu duzina într-o clasă, după primul semestru, chiar şi la clasa a IX-a, unde profesorii şi elevii nu se cunoşteau practic, fapt care denotă conivenţa dintre profesori şi părinţi în a denatura „în bine” rezultatele şcolare, creând nu doar o imagine de sine falsă la elevi, ci şi o alta, la fel de falsă, despre învăţământului românesc. Or, acesta se confruntă cu mari şi grave probleme, de la cele de subfinanţare şi abandon şcolar (3), până la impostura recunoscută şi acceptată aproape oficial (4). Cele 6 procente din PIB, promise şi consfinţite prin lege de 30 de ani pentru bugetul învăţământului, s-au dovedit o fata morgana. În anul şcolar 2020-2021, învăţământului nostru îi revin 2,5% din PIB, adică 1,15 miliarde de euro, în condiţiile în care bugetul Universităţii Oxford, aflată pe locul 9 în lume între suratele sale ca finanţare, este de 2,5 miliarde de euro! Educaţia este, ca şi sănătatea, de altfel, o prioritate doar pe hârtie, destul însă ca să ne facă să visăm la o Românie Educată!
O a doua mare şi gravă problemă este analfabetismul funcţional al elevilor noştri de 14-16 ani, relevat an de an de testele PISA. În cele 18 participări, începând cu anul 2000, ne-am situat la fiecare ediţie pe unul dintre ultimele trei locuri între ţările europene. Banalizate şi ironizate – conform proverbului „vulpea care nu ajunge la struguri spune că sunt acri” – inclusiv de fosta ministru al învăţământului, Monica Anisie, testele PISA (5), realizate la lectură (citire), matematică şi ştiinţe, verifică alfabetizarea elevilor în aceste domenii, adică în ce măsură înţeleg ceea ce citesc, putând face interpretări şi interferenţe, cum aplică gândirea matematică la situaţii concrete de viaţă şi cum identifică şi explică fenomenele ştiinţifice, descoperind cauzalităţi şi corelaţii între ele. Testele din 2018 au relevat faptul că doar 56% dintre elevii români au corespuns prin prestaţia lor cerinţelor, ceea ce arată că restul de 44% sunt analfabeţi funcţional, deci nu sunt pregătiţi pentru integrarea în societatea cunoaşterii spre care ne îndreptăm şi noi.
Decât să reformăm cu adevărat învăţământul românesc şi să-l compatibilizăm cu cel european, renunţând la cosmetizări, cum s-a făcut până acum, ne autoamăgim cu performanţele elevilor noştri la olimpiadele şi concursurile internaţionale (6). Ne mândrim, desigur, cu acestea, dar se uită faptul că olimpicii reprezintă doar 1% din totalul elevilor, masa mare defilând sub semnul mediocrităţii şi al analfabetismului funcţional. Se eludează, apoi, faptul că olimpicii noştri nu sunt produsul direct al învăţământului oficial, că ei sunt pregătiţi şi în particular, pe lângă profesorii de la clasă, iar reuşitele lor sunt personale, beneficiind de sprijinul financiar al părinţilor. Iar la final ei, ca şi alţii foarte buni, sunt vânaţi de universităţi străine şi de firme prestigioase, puţini reîntorcându-se pe plaiurile mioritice.
Şi acesta este doar unul dintre paradoxurile învăţământului nostru. Cum se explică numărul mare de analfabeţi funcţional, când cel puţin 95% dintre profesorii români sunt evaluaţi cu calificativul foarte bine la sfârşit de an, iar gradul didactic I este luat în aceeaşi proporţie cu media 10? Iar în condiţiile în care şcolile doctorale au apărut precum ciupercile după ploaie, chiar şi în universităţi care se luptă pentru supravieţuire, avem sute de profesori în licee şi şcoli generale cu doctorate în specialitatea lor. Se reflectă oare nivelul lor de „excelenţă” în calitatea pregătirii elevilor? Nu sunt şi aceste performanţe nişte forme fără fond, precum cele la care făcea trimitere, cândva, Maiorescu?
România este, totodată, unica ţară europeană care are în sistemul de învăţământ profesori necalificaţi, chiar şi în şcoli din Capitală. Numărul lor – circa 3.750, dintre care aproape 700 doar cu diploma de Bacalaureat (7) -, creşte an de an, întrucât educaţia este un domeniu neatractiv pentru tineri, fapt explicat de către decidenţi prin nivelul salariilor profesorilor. Lucru fals, explicaţie simplistă, cu atât mai mult cu cât în ultimii ani salariile au crescut în învăţământ. Cunoscând sistemul educaţiei din interior, după 12 ani de şcoală, puţini absolvenţi, şi nu de la liceele bune, se îndreaptă spre facultăţile cu profil pedagogic. Un motiv ar fi şi faptul că elevii citesc puţin azi, confiscaţi de tabletă şi internet. Mulţi elevi nu mai consultă nici manualele. Statisticile europene ne clasează pe ultimul loc la lectură, cu cel mai mic consum de carte pe locuitor: doar 2,8% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani citesc 10 sau mai multe cărţi pe an, la mare distanţă de vecinii noştri (Bulgaria, 9,2% şi Ungaria 14,1%) (8). Deturnând accentul spre învăţământul online, pandemia a contribuit la îndepărtarea tinerilor de cartea clasică. Consecinţele se vor resimţi peste câţiva ani, căci generaţiile care evită biblioteca, deci cartea, se exprimă într-un limbaj sărac, agramat, la limita vulgarităţii, fiind mai bine informate, dar mai puţin culte!
Că revenirea la bibliotecă şi la carte este inconturnabilă, trebuie s-o conştientizeze în primul rând părinţii (atracţia spre carte o face familia mai întâi) şi profesorii. Dar părinţii tineri, preocupaţi de profesie şi câştig, nu citesc de plăcere, evită compania cărţilor. Dacă în comunism puţine case nu dispuneau de o mică bibliotecă, chiar şi dacă doar din snobism, azi, când numărul titlurilor publicate creşte permanent (9), familiile tinere, care ar trebui să le inoculeze copiilor dragostea pentru lectură, nu vor să audă de aşa ceva! În plus, bibliotecile şcolare sunt multe închise, iar celelalte cu fondul de carte învechit, achiziţiile de carte nouă fiind o raritate. Tinerii, elevii în principal, sunt seduşi de vedetele de carton, efemere, promovate de media, pe ecran sau în tabloide, crezând că poţi fi agramat, chiar analfabet funcţional şi să ai succes în şi de public! Puţini sunt cei conştienţi de importanţa cărţii (lecturii) pentru formarea lor spirituală şi civică. Ajunşi la facultate, cei mai mulţi nu ştiu să citească o carte de specialitate, lucrările elaborate nefiind altceva decât o asamblare de fragmente disparate, luate fără metodă din cărţi. Aşa că lucrările de licenţă, de masterat şi chiar cele de doctorat sunt multe plagiate, autorii lor neştiind că plagiază, întrucât nimeni nu i-a învăţat să înveţe (10). Se pune, deci, întrebarea: învăţământul românesc încotro?
Note de susbsol:
(1) Doar aşa se poate explica numărul mare de medii de 10, în anul 2020, la Evaluarea Naţională – 892, dintre care 53 obţinute în urma contestaţiilor. Şi tot aşa, diferenţele mari la notele contestate, de la 4,70 la 6 sau chiar 9! Dacă au greşit primii corectori este malpraxis! Dacă au greşit ceilalţi este corupţie! Elevii şi, implicit, învăţământul nostru ar fi câştigat la o evaluare corectă, fără intruziunea voită a subiectivităţii. La Bucureşti, spre exemplu, au fost modificate în anul 2020, în urma contestaţiilor, circa 60.000 de note, adică 94,15% dintre cele reclamate, cu 12.000 mai multe decât în anul 2019. Vezi Tribuna învăţământului, Serie nouă, Anul II, nr. 6-7, 2020, p. 10.
(2) Mărinimia profesorilor de a acorda note mari, creând genii false, iese şi mai mult în evidenţă dacă recurgem la o simplă comparaţie. Astfel, nume mari ale culturii româneşti, absolvenţi ai Liceului „Spiru Haret” din Bucureşti, aflat printre primele din ţară în acele vremi, au trecut examenul de Bacalaureat cu medii care ne pot şoca azi: Mircea Eliade cu 6,40 (1925), Constantin Noica cu 7,30 (1927), Barbu Brezianu cu 6,10 (1928), doar N. Steinhardt şi Alexandru Ciorănescu, colegi de clasă, au avut, în 1929, media 9,00! Explicaţia stă, credem noi, în seriozitatea evaluării şi în diferenţa dintre modul de a învăţa atunci (selectiv, după pasiuni) şi cel de astăzi, bazat pe memorizare.
(3) Conform datelor Eurostat, rata abandonului şcolar la noi este de 16,4% (în mediul rural 25,1%), media europeană fiind de 10,6%.
(4) La televizor, ministrul Sorin Câmpeanu vituperează plagiatele, dar măsurile se lasă aşteptate, cum este şi în cazul cel mai eclatant, al Ramonei Lile de la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, denumită „regina plagiatelor”, caz relatat pe larg de revista 22.
(5) Din păcate şi la testele TIMSS, care evaluează performanţele elevilor la matematică şi ştiinţe din punct de vedere al cunoştinţelor, 22% dintre elevii români de clasa a VIII-a nu au atins criteriile minime, fiind cel mai mare procent înregistrat dintre cele 60 de ţări participante. Vezi Tribuna învăţământului, Serie nouă, Anul II, nr. 17, mai 2021, p. 15.
(6) În 2019, elevii români din 85 de şcoli, din totalul de cca 15.000 de unităţi şcolare, ne-au adus 200 de medalii, premii şi menţiuni.
(7) Vezi Tribuna învăţământului, Anul II, nr. 17, mai 2021, p. 15. Niciun alt domeniu, cu excepţia clasei politice, nu are necalificaţi!
(8) Vezi Tribuna învăţământului, Serie nouă, Anul I, nr. 4-5, aprilie-mai 2020, p. 85.
(9) Şi totuşi ne situăm pe ultimul loc în Europa la cifra de afaceri a industriei editoriale, cu 60 milioane de euro, plus 35-40 milioane de euro pentru manuale, pe când în Ungaria, cu o populaţie pe jumătate cât a noastră, este de două ori mai mare. Ibidem.
(10) În degringolada învăţământului nostru, în haosul şi confuzia în care trăim ca „societate deschisă”, cine îşi mai aminteşte cuvintele lui C. Noica, potrivit căruia „de învăţat înveţi multe, de la toţi. Dar profesor nu e decât cel care te învaţă să înveţi”. Vezi C. Noica, Jurnal de idei, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 222.
„Bibliotheca septentrionalis” nr. 56, iunie 2021
- Revista poate fi citită în format PDF: www.bibliotecamm.ro/septentrionalis/revista_bs_56(2021).pdf
Redacția:
- Redactor-şef: conf. dr. Florian ROATIŞ
- Redactor-şef adjunct: Laviniu ARDELEAN
- Redactori: Gabriel STAN-LASCU; Csilla TEMIAN; Ioan NEAMŢIU
- Tehnoredactare şi copertă: Gabriel STAN-LASCU
Revista Bibliotheca Septentrionalis nr. 56 (2021). Deschide PDF
Online „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA
