Moisei, comună-martir

Casa Martirilor de la Moisei: aici au fost ucişi de către trupele maghiare în retragere, la 14 octombrie 1944, 29 de ţărani români din judeţele Mureş, Cluj şi Maramureş – foto © Ghidul Muzeelor CIMEC

(…)

„Moisei este numele unui vechi sat din Maramureş, care în vremea noastră a dobândit o rezonanţă tragică, acea rezonanţă a locurilor unde se petrece vreuna din[tre] fărădelegile războiului, menite să umple de revoltă conştiinţa contemporanilor şi să-şi poarte ecoul de-a lungul multor generaţii.

Acolo au fost împuşcaţi în toamna anului 1944, când în spaţiul carpatic soarta fascismului fusese pecetluită, douăzeci şi nouă de ţărani maramureşeni, pentru că încercaseră să dobândească mai devreme cu câteva clipe o libertate ce venea în mod inexorabil. Legaţi de mâini şi de picioare, îngrămădiţi în două case de la marginea satului, au fost ucişi cu focuri de mitralieră trase pe fereastră. Dar, cum s-a întâmplat de multe ori în asemenea sinistre împrejurări, unul dintre ei a scăpat, acoperit de trupurile celorlalţi, aducând prin viu grai mărturie asupra josnicei crime.

Şi, astfel, în perimetrul Maramureşului, Moisei a dobândit rezonanţa pe care o au, în conştiinţa lumii, nume ca Guernica, Lidice sau Oradour. […]
Adeseori m-am gândit la soarta acelor falnici şi mândri ţărani din Maramureş – niciodată nu-mi pot închipui altfel ţăranii din Maramureş – care, în clipa unui mare revărsat de zori, au fost coborâţi cu atâta brutalitate în întunericul morţii. […]

O întreagă copilărie şi o întreagă tinereţe fusesem întristat de moarte, de acele simulacre de monumente care, în satele sau oraşele noastre încercau să glorifice, atât de nefericit, atât de lugubru, iar uneori chiar hilar, faptele de arme ale soldaţilor care şi-au dat viaţa pentru reîntregirea naţională. […]

Din şoseaua principală care leagă Maramureşul de Bucovina peste Prislop, o alee porneşte spre zona păduroasă a unor coline din apropiere, transformându-se la poalele primei înălţimi întro scară monumentală cu trepte de granit. Deasupra, pe locul netezit şi prefăcut în vatră, sunt aşezaţi în cerc doisprezece stâlpi masivi de stejar, sculptaţi în felul măştilor maramureşene care reprezintă lupta dintre viaţă şi moarte. În mijloc, o lespede de piatră, ca un altar, cu o inscripţie în memoria celor ucişi. Totul e sobru, sever, plin de simboluri şi semnificaţii profunde, scoţând de sub tristeţea cimentului şi reintegrând în nobilele tradiţii ale Maramureşului amintirea celor douăzeci şi nouă de fii ai săi ucişi de cea mai rea fiară ce şi-a purtat vreodată paşii pe acolo.

Autorul acestui monument, inspirat din sanctuarul dacic de la Grădiştea, este sculptorul Gheza Vida, a cărui faptă merită lauda întregului nostru popor. […]
Pentru mine este un prilej de emoţie în plus şi de satisfacţie pe un înalt plan al conştiinţei că artistul care a cioplit trunchiurile de stejar de la Moisei, în forma măştilor maramureşene ce reprezintă lupta dintre viaţă şi moarte, a luptat cândva cu arma în mână pe unul dintre cele mai patetice fronturi ale demnităţii umane”.

Bogza, Geo, Moisei, „Contemporanul”, nr. 2, 13 ian. 1967, p. 1.

…

Monumentul martirilor români de la Moisei, cunoscut datorită evenimentelor care s-au petrecut aici, în anul 1944, a fost realizat de sculptorul Vida Gheza şi amplasat pe o colină, la marginea localităţii. Edificiul comemorativ, declarat monument istoric de interes naţional, cuprinde 12 figuri din lemn, dintre care două sunt chipuri omeneşti, iar zece reprezintă măşti tradiţionale maramureşene, dispuse în cerc, în jurul unei mese de piatră. Ulterior, artistul a refăcut monumentul în piatră, deoarece lemnul a început să putrezească. Ca să ajungi la monument trebuie să urci 44 de trepte, număr ce simbolizează anul în care s-a petrecut masacrul.

Casa-muzeu de lemn a martirilor asasinaţi în 1944 a fost inaugurată în anul 1983 şi ilustrează tristul episod desfăşurat la Moisei pe data de 14 octombrie 1944, prin intermediul fotografiilor, documentelor şi obiectelor personale ce au aparţinut celor ucişi.

…

Citește tot articolul

de Liana POP
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare

„Bibliotheca septentrionalis” nr. 54, iunie 2020