Păcală sau povestea lui Singur Eu

Bibliotheca Septentrionalis

de Antoaneta TURDA

 

Moto: „Eu nu ştiu să fi avut gând rău în cugetul meu şi dacă am făcut ceva, şi se vede c-am făcut, de e satul întreg pe umerii mei, nu cu vrerea mea am făcut”.

Sunt cuvintele lui Păcală rostite în minunatul roman al lui Corneliu Buzinschi – Păcală şi Tândală. Meditând asupra lor, mi-am dat seama cât de perfect este echilibrul dintre bine şi rău, întruchipat de Păcală, personajul ales şi de Petre Dulfu cu o justificare exactă, aflată în Cuvânt înainte al volumului Isprăvile lui Păcală:

„Printre-atâtea griji, necazuri, dacă n-ar mai fi şi glume
Şi poveşti pe lumea asta: ce s-ar face biata lume?
L-al poveştii farmec dulce, droaia grijilor se-alină;
Vieţuim o clipă, două, într-o lume mai senină.”^[1]

Pornind din lumea satului, dintr-o familie de intelectuali, Petre Dulfu, fidel liniei clasice a poveştilor populare, repovesteşte, cu intenţia de a educa, o poveste populară cu un personaj celebru: Păcală. De ce? Pentru că prin acest prototip al mobilităţii şi al agerimii lunecoase a valahului, deştept, şiret şi superficial îl regăsim pe românul neaoş. Aflat pe poziţie de egalitate cu scriitorii care s-au încumetat să-l surprindă, personajul nu se dezminte nici sub pana lui Petre Dulfu, care i-a dat aura cea mai filosofică, scrierea sa fiind o adevărată meditaţie asupra prostiei şi a vanităţii.

Re-lectura de acum, de la maturitate, mi-a provocat o întrebare esenţială: Ce ascunde răspunsul dat de Păcală dracilor, „Singur Eu”, la întrebarea cum îl cheamă. Acest Singur Eu orgolios şi misterios îl fixează pe propria orbită identitară, inconfundabilă. Înalt, zvelt şi sprinten, aşa cum este lapidar prezentat, Păcală umblă de colo-colo, parcă uşor astenic, vorbind întotdeauna cu tâlc, neremarcându-se prin aspectul fizic, la care aproape nimeni nu face referire. Neimportante, detaliile fizice sunt în umbra celor spirituale, care dau personajului valenţe arhetipale.

Neinventând nimic, ci prezentând doar o lume viciată în care idealistul Păcală iese din toate tiparele prin modul lui de a percepe lumea în care trăieşte, Petre Dulfu scoate la iveală un personaj hoinar, provocator, uneori atât de enervant încât îţi vine să-i dai două după ceafă în urma unor isprăvi ca cea din Caprele popii. Simulând prostia pentru a putea mai bine spune adevărul, este de-o drăgălăşenie fără margini în multe alte situaţii, precum cea din Rămăşaguri c-un boier. Dual cu bună ştiinţă, Păcală umblă printre oameni care nu au curajul de a-şi asuma adevăruri de care se tem şi pe care Păcală le arată cu degetul, fără sfială. Înzestrat cu o inteligenţă sclipitoare, acţionează tăcut, paşii lui nefiind auziţi, simţindu-se doar urmările catastrofale ale prezenţei sale, aşa cum bine o demonstrează povestirea Cucul, care, prin cruzimea redată, ne aminteşte de personajele malefice din basmele româneşti. Crud şi nătâng, omenos cu cine merită, este imposibil să nu-l iubeşti când îi auzi râsul ce biciuieşte prostia şi după ce îi descoperi spiritul justiţiar, care îi oferă ceva din măreţia lui Ulysse şi Don Quijote. Dacă îl studiem cu atenţie, remarcăm că are ceva şi din curajul haiducilor autohtoni, cu deosebirea că lupta lui cu cele nedrepte este una mai mult ideatică decât propriu-zisă. Abia văzut, se mişcă printre oameni, fiind mereu pe un drum paralel cu cel pe care se află semenii săi, tocmai datorită loialităţii sale desăvârşite. Poznaş, ludic, ducându-şi cu sine dreptatea, este nebunatic chiar cu oamenii cei mai importanţi ai comunităţii cum e preotul, pe care îl înfruntă cu un curaj incredibil, provocându-i o adevărată criză de nervi în Boii lui Păcală. Descurcăreţ nevoie mare, nu-l acceptă, la un moment dat, nici pe companionul său Tândală, mai lent, aparent mai prost, dar mai serios şi mai profund, dialogul dintre ei fiind revelator.

Nemilos cu semenii, este extrem de prudent cu Dumnezeu, purtând în peregrinările sale un sac cu tămâie şi un fluier. Aspirând mereu spre ceva mai înalt, eroul nostru pendulează între sacru şi profan, plonjând într-un univers în care imaginarul şi realul se interferează. Lupta cu destinul stă, aşadar, sub semnul speranţei dătătoare de energie, iar energia sparge multe bariere, alungând rigiditatea. Cum se luptă Păcală cu inerţia şi constrângerile? Prin evadare, dar nu una oarecare, ci printr-o călătorie iniţiatică, progresivă. Cum călătoreşte? Singur şi cu curaj, ştiindu-se aşezat sub protecţia divină:

„Când pe munte-a pus piciorul, cruce şi-a făcut voios,
Apoi se-adânci-n desimea codrului întunecos.
Şi sub câte-un brad la umbră, fără grijă de nimica,
Sta, cânta cu drag din fluier, cât de mare-i ziulica.
Brazii, auzindu-i cântul, ramurile-şi clătinau;
Păsările, fermecate, pâlcuri prin văzduh săltau.”^[2]

Încet, fără grabă, făcând pe prostul chiar şi atunci când ascultă foarte atent glasul mulţimii, este mereu într-o stare de aparentă detaşare. Vede, râde şi reacţionează în stil propriu, neinfluenţat de nimeni, aşa cum bine o demonstrează următorul pasaj din Moara dracilor, în care un diavol frige o broască alături de Păcală, care îşi frige slănina. Episodul marchează şi poziţia eroului faţă de cele diavoleşti, în ciuda clenciurilor avute cu preotul satului:

„Intră, lângă foc s-aşază, prinde şi el să-nvârtească
Spre-a se frige pe jeratic pocitania de broască.
Iar când sfârâia mai tare şi ţâşnea dintr-însa zeama,
Naibii, ce-i dă-n gând? Se face cum că n-a băgat în seamă:
Şi-şi atinge-odată broasca de slănina lui Păcală…
– Ce faci, mă! i-a zis flăcăul. Umblă mai cu chibzuială!
Nu-mi spurca friptura! Dracul se-astâmpăr-o clipită;
Apoi… dă din nou cu broasca-i pe slănina rumenită!

…

Şi-şi lipeşte broasca iarăşi de slănina cea fierbinte
– Hm! degeaba-mi stric deci gura? Stăi! Gândind Păcala-aşa,
Sare, iată-l, cu slănina, ce-n frigare sfârâia
Şi deodată, paf! pe diavol, drept în ochi mi l-a izbit!”^[3]

Mai hăbăuc chiar decât oamenii care ajung să fie trecuţi prin „colimatorul” lui, nu se sfieşte a-i arăta cu degetul pentru defectele pe care le au. Pentru proşti, leneşi, răutăcioşi şi ipocriţi, prezenţa lui e catastrofală, iar jocul de-a v-aţi ascunselea dintre el şi comunitate este unul ciudat, alunecând deseori într-o minciună numită eufemistic păcăleală, de unde i se trage numele.

Chiar dacă etimologia lui a păcăli, verb de la care e derivat numele personajului, nu s-a putut încă stabili foarte clar, firea lui Păcală se poate defini: el este desăvârşirea şi consecvenţa în cel mai pur sens al cuvântului, revelatoare fiind scena în care i se spune să tragă uşa după el: o face în mod desăvârşit, o trage cu totul, purtând-o în spate. Desăvârşit în toate, Păcală incită, aşadar, la orice vârstă, misterul său rămânând încă nedesluşit întru totul, iar a scrie despre el mi se pare o continuă provocare, aşa cum Petre Dulfu însuşi recunoaşte la sfârşitul cărţii:

„A făcut el, nu e vorbă, şi pe urmă, de-ale lui,
Ghiduşii nenumărate! Dar pe toate să le spui?
Când aş sta să-nşir pe toate, câte el a săvârşit:
Povestirea-mi niciodată nu ar mai avea…
SFÂRŞIT”^[4]

[1] Petre Dulfu, Isprăvile lui Păcală, Bucureşti-Chişinău, Editura Litera Internaţional, 2003, p. 14.

[2] Idem, p. 32.

[3] Idem, p. 53.

[4] Idem, p. 128.

Surse documentare:

Ioan Baba – De la arhetip la personaj literar: Păcală, Oradea, Biblioteca Revistei Familia, 1995.

Corneliu Buzinschi – Păcală şi Tândală, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1973.

Petre Dulfu – Isprăvile lui Păcală, Bucureşti-Chişinău, Editura Litera Internaţional, 2003.

Angela-Monica Jucan – „Patologia” lui Păcală sau Simptomatologia sănătăţii, Baia Mare, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, 2006.

* Articol publicat în Bibliotheca Septentrionalis, Revista Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare, an XXIV, nr. 1 (46), iunie 2016, p. 76.
https://www.bibliotecamm.ro/septentrionalis/revista_bs_46(2016)

---

„Bibliotheca septentrionalis” nr. 57 / 2021

• Revista poate fi citită în format PDF: www.bibliotecamm.ro/septentrionalis/revista_bs_57(2021).pdf

Redacția:

• Redactor-şef: conf. dr. Florian ROATIŞ

• Redactor-şef adjunct: Laviniu ARDELEAN

• Redactori: Gabriel STAN-LASCU; Csilla TEMIAN; Ioan NEAMŢIU

• Tehnoredactare şi copertă: Gabriel STAN-LASCU

 

 

Online „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA