Provocările bibliotecii în era informatizării

Informatizarea accelerată din toate domeniile de activitate umană a avut un efect şi asupra profesiei de bibliotecar, făcând din acesta un specialist capabil să faciliteze schimbul de informaţii la nivel planetar¹, în momentul în care comunicarea a devenit globală, iar interactivitatea a atins superlativul. Bibliotecile necesită, mai mult decât oricând, utilizarea tehnologiilor informaţionale, a instrumentelor de documentare care să faciliteze captarea, stocarea, partajarea, prelucrarea cunoştinţelor cât mai rapid şi mai accesibil, pentru a satisface pe deplin necesităţile informaţionale ale utilizatorilor.

Dacă în secolul trecut, sistemul de catalogare tradiţional sau pe fişe reflecta sursa regăsirii documentelor de bibliotecă deţinute, odată cu începutul procesului global de informatizare, acesta a început să piardă teren în faţa catalogului automatizat sau cel online. Informaţiile înmagazinate de-a lungul timpului în cataloagele tradiţionale au fost convertite, de marea majoritate a bibliotecilor, în înregistrări electronice. S-au creat, astfel, baze de date regăsibile online, însumând, deopotrivă, înregistrări curente şi retrospective. În acest fel, utilizatorul a putut accesa fişele bibliografice, informaţiile legate de titlurile publicaţiilor, editură, ISBN, subiect, autor, cota acestora, localizarea/repartiţia, numărul şi disponibilitatea exemplarelor, atât din sediul bibliotecii, cât şi de la un click distanţă. Produsele şi serviciile de informare au fost orientate către acces la baza de date; acces la reţea; acces la documente multimedia; comunicare prin e-mailuri; creare de home-page-uri şi produse multimedia².

În prezent, dar şi în viitorul apropiat, bibliotecile îşi amplifică şi diversifică funcţiile de la rolul de păstrător şi conservator al cărţii sau documentelor, la cel de centru cultural şi de informare, graţie serviciilor ce depăşesc sfera dominantă a lecturii propriu-zise. De asemenea, scopul lor este de a dispune şi utiliza cele mai recente tehnologii de comunicare pentru a putea reda cât mai exact şi mai rapid informaţia cerută de utilizator, în pofida imensei cantităţi de resurse informaţionale existente sub diverse forme, impunând ca acestea să fie alcătuite din zeci şi sute de colecţii de date electronice, aflate în bibliotecile electronice interconectate între ele prin intermediul reţelelor electronice³.

Acest proces de transformare al bibliotecii, de la cea tradiţională la cea virtuală, s-a produs treptat, atingând următorii paşi ai automatizării ei prin: crearea unor infrastructuri electronice care să integreze eficient colecţiile tradiţionale în forma tipărită; cooperarea şi colaborarea cu alte instituţii similare şi chiar cu sectorul privat; negocieri cu producătorii şi furnizorii de informaţie electronică, în vederea asigurării accesului la resursele electronice, prin cumpărarea unor softuri de bibliotecă ce permit conversia şi prelucrarea noilor documente în formatele actuale; obligativitatea de prelucrare a informaţiei electronice, în scopul facilitării accesului (realizarea de indexuri, rezumate, descriptori etc.); nevoia imperioasă de arhivare a documentelor în forma electronică (cu toate particularităţile ce decurg de aici) şi obligaţia de a asigura transferul în formă electronică a unor documente solicitate de diverşi utilizatori⁴.

Principalele avantaje ale acestor biblioteci este capacitatea lor de a înmagazina întreg fondul pe care îl deţin într-un volum mic, care poate fi accesat de către cititori, fie de pe un computer, laptop, smartphone sau de pe orice alt dispozitiv care se poate conecta la internet, oricând şi oriunde. Este un mod tehnologic de a reuni resursele diferitelor biblioteci şi servicii de informaţii, atât interne, cât şi externe, toate într-un singur loc, astfel încât utilizatorii să poată găsi ceea ce au nevoie rapid şi uşor. Acestea le oferă utilizatorului capacitatea de a descărca şi manipula texte, elimină problema lipsei de pe raft a unei cărţi, facilitează schimbul interbibliotecar prin bazele de date comune, care pot fi studiate cu uşurinţă în acest mediu virtual.

Evident că, dincolo de aceste avantaje, apar şi câteva neajunsuri pe care specialiştii, odată cu progresele tehnologice, încearcă să le elimine. Cele mai multe probleme în aceste biblioteci informatizate ar fi următoarele: utilizatorii trebuie să reţină parole, domeniile de stocare şi arhivele disponibile pot fi limitate, adesea există erori sau blocaje în descărcarea sau imprimarea anumitor documente, traficul mare de descărcări şi accesări poate scădea foarte mult viteza internetului ş.a. Un alt dezavantaj major al acestor biblioteci informatizate este acela că nu oferă siguranţa – cel puţin deocamdată – pe care o oferea cea tradiţională, pe suport de hârtie. Mediul virtual evoluează mereu, iar persoana care îl accesează nu deţine în permanenţă tehnicile de conversie a informaţiei între diferitele suporturi de stocare care au existat de-a lungul timpului. Să luăm exemplul dischetelor şi al informaţiilor salvate pe acestea. Tehnologia a evoluat incredibil de mult, în timp scurt, încât pe multe dintre informaţiile de pe aceste suporturi extrem de perisabile – la umiditate sau atingeri repetate, demagnetizare etc. – omul le-a pierdut datorită folosirii lor îndelungate (sau, dimpotrivă, a nefolosirii) ori neavând pe dispozitivele IT actuale suportul care să le poată citi şi/sau transforma în date citibile la momentul dorit.

Note de subsol:

¹ Elena Târziman, Informaţia, componentă esenţială a societăţii informaţionale, în Biblioteca, nr. 8-9/2001.

² Liviu Butuc, Biblioteca publică şi comunicarea în era globalizării, Editura Centrului pentru Formare, Educaţie Permanentă şi Management în Domeniul Culturii, Bucureşti, 2005, p. 52.

³ Doina Banciu, „Biblioteca virtuală”, în Biblioteca şi societatea, Editura Ager, Bucureşti, 2001, p. 152.

⁴ Barbara Graham, Integrating New Technology: Research Libraries enter the future. In: 62nd IFLA general Conference, Beijing – China, 25-31 August 1996, Booklet 2, p. 95.