Maria Gârbe, la Casa Memorială „Ion Creangă” din Humulești 20 iulie 2022
Bibliotheca septentrionalis
de Maria GÂRBE
1 martie 1837 este data de naștere a scriitorului Ion Creangă, marele nostru povestitor. Acesta ne-a lăsat „Amintirile din copilărie”, de care s-au bucurat atâtea generații. Jocurile copilăriei sunt diferite de la o epocă la alta, de la o zonă geografică la alta. Dar aici „Creangă povestește copilăria copilului universal”, afirmă George Călinescu în „Istoria literaturii române” (ediția din 1982, p. 481). Opera lui Creangă nu este de mare întindere. Dar „nu volumul, ci calitatea artei îi asigură monumentalitatea”, zice criticul și istoricul literar Constantin Ciopraga.
Actualele rețele de socializare dovedesc că toți (sau aproape toți) avem nostalgia anilor copilăriei, doar că nu o știm reda cum a făcut-o Creangă. Dar păstrăm amintirea „Amintirilor…”. S-a întâmplat ca humuleșteanul să se nască în Moldova, iar limba lui „prezintă un aspect autentic popular, evident pentru oricine, dar mai ales pentru cercetătorii străini, dispuși să o interpreteze ca o copie fidelă a vorbirii țăranilor moldoveni din a doua jumătate a veacului trecut” (G.I. Tohăneanu). Expresiile acelor locuri pentru nemoldoveni uneori sunt mai ușor și mai plăcut de „auzit” decât de „citit”. O spune și G. Călinescu în „Istoria…” lui, că în opera povestitorului întâlnim „o anume moliciune a sonurilor (sunetelor, n.n.) care mângâie urechea”; sau: „Creangă s-a ivit acolo unde există o tradiție veche și, deci, și o specie de erudiție, la sat, și încă la satul de munte de dincolo de Siret, unde poporul e neamestecat și păstrător”. În altă ordine de idei, aflăm că strămoșii lui Creangă, dinspre mamă, ar fi de prin Maramureș, cam de pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Astăzi trăim vremuri dominate de alte mijloace de informare decât slova scrisă pe hârtie. Și se plâng unii că nu înțeleg toate expresiile din opera lui Creangă? Păi… Într-o zi aud la televizor formularea următoare: „având un begraund ideologic…”. Bariera lingvistică mă trimite la dicționar. Până am identificat «background»-ul știrea a mers mai departe, iar eu am pierdut firul și ideea frazei. Mă gândesc că și dumneata, cititorule al acestor rânduri care nu cunoști „alte limbi”, în acest an 2023, ai exemple asemănătoare. Concluzia se dorește a fi aceea de a nu-l marginaliza pe Ion Creangă, ci de a-i păstra și respecta statutul binemeritat de scriitor clasic al literaturii române, de a nu părăsi frumusețea operei lui. Creangă nu are vârstă, iar „Nică al lui Ștefan a Petrei” este nemuritor.
Meritul lui Creangă este și acela de a da viață poveștilor populare, după cum scrie filologul francez Jean Boutière în monografia consacrată scriitorului humuleștean. Acesta a studiat opera lui Creangă, cultura și literatura poporului român, lucrând ca profesor de franceză la Oradea. Iar monografia alcătuită a fost teza de doctorat a lui Boutière, ajuns șef al catedrei de limba română de la Sorbona, teză susținută la vestita universitate franceză în anul 1930.
Începutul lui Creangă ca scriitor este legat de talentul lui de povestitor, iar printre primii ascultători i-au fost elevii de la școală. După terminarea orelor toți copiii așteptau ca domnul învățător să le spună o poveste. Despre acel obicei a aflat și Mihai Eminescu, după ce s-au cunoscut în 1875, când acesta era revizor școlar. La insistențele sale, Creangă a participat la întâlnirile Societății „Junimea”. Aici a citit primele povești, spre deliciul și încântarea membrilor societății. Spre sfârșitul anului, publică, în paginile revistei „Convorbiri literare, „Soacra cu trei nurori” și „Capra cu trei iezi”. Iar prietenia literară dintre Eminescu și Creangă a intrat în istorie.
Povestea „Soacra cu trei nurori” este construită pe frecvent întâlnitul conflict dintre noră și soacră. Aceasta din urmă îi pregătește nurorii o grămadă de treburi (precum mama vitregă a Cenușăresei) și se duce la culcare, spunând că „eu dorm iepurește și, pe lângă iști doi ochi, mai am unul la ceafă care șede pururea deschis și cu care văd și noaptea și ziua tot ce se face prin casă”. Conflictul dintre noră și soacră mai era prezent, la un moment dat, și într-o variantă de poveste populară armeană, intitulată „Soacra”. Iar povestea lui Creangă a fost publicată pentru prima dată în aul 1875. Prima și a doua noră o cred, dar supusă șiretlicurilor nurorii celei mici se adeverește că „ochiul cel neadormit” din ceafa soacei nu există. Cititorii și ascultătorii poveștii (mai ales cei mici) află despre posibila existență a încă unui ochi. Eu pot glumi în aceste vremuri spunând că trebuie să fim atenți la un ochi numit camera ascunsă. Nu doresc o apropiere a povești de literatura de anticipație. Ion Creangă și povestitorul popular anonim nu aveau cum să știe că, la începutul secolului XXI, va exista o pagină virtuală (de Internet) Wikipedia cu titlul „Al treilea ochi”, de data aceasta el fiind așezat în mijlocul frunţii (spun asta fără tendința de comparare a noțiunilor). Jules Verne, născut în 1828, este unul dintre primii autori care au îmbinat literatura de aventuri cu cea științifico-fantastică. A abordat în romanele sale teme care s-au concretizat abia în secolul XX: zborul pe lună, zborul în spațiu, submarinul, elicopterul etc. Mi-am amintit și de compozitorul mexican Agustin Lara, autorul cântecului „Granada”, scris în 1932, care redă fidel frumusețea orașului spaniol, deși se spune că acesta n-a văzut vreodată orașul sau măcar Spania.
Revenind la scriitorul Ion Creangă, acesta a fost și autor de manuale școlare. Iar din anul 1948 este membru de onoare post-mortem al Academiei Române.
Conf. univ. dr. Valeriu Oros scria în anul 2005 despre „Ion Creangă – institutorul” (în revista „Pro Unione” nr. 23-24) ca despre „unul dintre cei mai buni profesioniști, la curent cu progresele științelor pedagogice, cu metodologia învățării, cu psihologia copilului. Procesele verbale de inspecție și rapoartele oficialităților școlare autorizate reliefează personalitatea incontestabilă a institutorului I. Creangă: priceperea, tactul pedagogic, dăruirea, iubirea școlarilor, interesul susținut pentru condiția învățării, dorința de autodepășire etc. Ca om de catedră și autor al unei suite de cărți didactice, Creangă contribuie la trecerea de la învățământul lancasterian, bazat pe sistemul monitorial, la sistemul de învățământ organizat pe clase și lecții. Metodologia lui Creangă se bazează pe arta dialogului viu, … pe o bună cunoaștere a psihologiei copilului, conjugată (cu tact și răbdare) cu psihologia învățării, fapt ce se reflectă din plin și în manualele sale didactice… Citirea în clasă se făcea cu voce tare, răspicat, cu bună accentuare… Înaltul profesionalism al lui Creangă este atestat și de faptul că el este delegat frecvent în comisii de inspecții școlare la examenele semestriale sau anuale la diferite școli din Iași”.
Casa Memorială Ion Creangă
Redacția e-Bibliotheca septentrionalis
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA
