Din patrimoniul Colecțiilor speciale ale bibliotecii:
Ioan Bianu a absolvit cursurile gimnaziale la Blaj, iar pe cele universitare la București în cadrul Facultății de Filosofie și Litere. Și-a continuat studiile la Milano, Madrid și Paris, cercetând totodată modul de organizare și funcționare a marilor biblioteci. A fost bibliotecar, profesor la Liceul „Sfântul Sava”, profesor universitar, decan și şef al primei Catedre de Istoria Literaturii Române al Facultății de Filozofie și Litere. Și-a consacrat cea mai mare parte a vieții Academiei Române și mai ales Bibliotecii Academiei – instituție pe care a organizat-o și condus-o vreme de câteva decenii, lăsând posterității un adevărat tezaur național constituit din sute de mii de volume, manuscrise, periodice, stampe, fotografii, hărți, colecții numismatice ș.a., toate achiziționate prin grija sa. Prin neobosita-i muncă de studiu și cercetare a elaborat o remarcabilă operă de filolog, bibliograf și istoric literar, iar ca membru activ, secretar general, vicepreședinte și președinte al Academiei Române a avut responsabilități și inițiative de importanță majoră pentru cultura națională.
„Înțelesesem de la învățătorii mei și din lucrările lor că studiul trecutului neamului, al limbii și literaturii, și al instituțiilor lui fără o bibliotecă bogată și bine organizată nu se poate face; știam câte greutăți au trebuit învinse de ai noștri pentru cercetări prin biblioteci străine după elemente necesare acestor studii; văzusem prin țările prin cari am trecut – de la Moscova până la Oxford – mărețele biblioteci din toate orașele de cultură. Erà deci firesc ca satisfacerea acestei necesități inexorabile să mi se impună și mie.” (Ioan Bianu)
Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare | 08.09.2021