Video
Ștefan Afloroaei,
Membru corespondent al Academiei Române.
Specialist în hermeneutică filosofică, ontologie, metafizică și cercetarea spiritualității europene, profesorul Ștefan Afloroaei este membru al Departamentului de Filosofie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, începând cu anul 1980. Între 2000-2008 a fost decan al Facultății de Filosofie.
Profesor asociat al Universității de Arte „George Enescu“ din Iași (2004-2008) și al Universității din București, Centrul de Excelență în Studiul Imaginii (2005-2010).
În 1997 înființează Centrul de Hermeneutică la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iași, iar din anul 2009 este director al Centrului de Hermeneutică, Fenomenologie și Filosofie Practică. Între 2012-2016 a fost director al Centrului de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie și Știință din cadrul universității.
A publicat numeroase studii de hermeneutică, metafizică și analiză a spiritualității europene. Ultimul volum, „Despre simțul vieții. Întrebări, perplexități, credințe“, apărut în 2021, este o reflecție asupra imaginii și sensului vieții în lumea actuală, asupra sensibilității pe care o presupun alegerile și credințele noastre.
Ștefan Afloroaei este laureat al mai multor premii, acordate pentru studiile realizate: premiul „Vasile Conta“ al Academiei Române (1992), premiul „Lucian Blaga“ pentru filosofie (1995), medalia de argint la Salonul Cărții Românești (2008), premiile pentru cel mai bun eseu (în anii 1998, 2014, 2019).
„Conexiuni“ este un proiect susținut de membrii Academiei Române și de cercetători din institutele sale, având ca scop promovarea valorilor științifice și culturale. Conferințele se adresează publicului de orice vârstă și pot fi utilizate inclusiv ca material didactic în mediul universitar și liceal.
Sursa: Academia Română | Youtube