- Online: www.youtube.com/@bibliotecamm.ro
Luni, 16 octombrie, la Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” a avut loc conferința „Starea microelectronicii”, eveniment organizat în parteneriat cu Institutul Ingineriei Electrice și Electronice (IEEE) România, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Grupul de firme Electro Sistem SRL.
Manifestarea a beneficiat de prezența unor specialiști, precum și a unor tinere speranțe în domeniu, membri ai clubului de robotică „Tech-X” din cadrul Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Sighetul Marmației, coordonați de doamna profesoară de informatică Hotea Cornelia.
În deschidere a luat cuvântul dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, care a propus un moment de reculegere în memoria inventatorului băimărean Jack Goldstein, iar în discursul său a amintit despre brevetoteca găzduită de instituția noastră, locul unde apelează inventatorii pentru a-și înregistra idei și brevete, iar despre inventatorul Ștefan Marinca, moderatorul conferinței, a mărturisit îi este prieten de mulți ani și că l-a vizitat în Irlanda, la Limerick, când acesta lucra la Analog Devices International.
„Această manifestare vine să consolideze relația mea cu Ștefan Marinca, pe care îl cunosc de 50 de ani. Este un eveniment deosebit pentru un domeniu de cea mai mare amplitudine în ceea ce privește starea actuală a lucrurilor”.
Dr. ing. Ștefan Marinca în calitate de președinte al Asociației Inginerilor Electroniști pe CIrcuite Integrate din România, a făcut o introducere în microelectronică, un domeniu de actualitate, folosind termeni pe înțelesul publicului larg. A vorbit despre topul invențiilor din secolul XX, dintre care cea mai importantă o socotește a fi tranzistorul.
Au avut intervenții online în cadrul conferinței doi profesori din Japonia. Profesor Toshihiko Hamasaki, de la Hiroshima Institute of Technology, a prezentat o lucrare despre istoria ultimilor 30 de ani din Japonia în domeniul industriei semiconductorilor. Apoi professor emeritus Haruo Kobayashi, cu prelegerea „Istoria colaborării dintre cercetare și industrie în domeniul designului de circuite analogice la Universitatea Gunma, Japonia. Intervențiile au fost traduse în limba română de Ionuț Fodoruț, absolvent al Universității ETH din Zurich(Elveția).
Următoarea prezentare despre compania Analog Devices din Limerick, a aparținut lui Tom O`Dwyer, fost manageral companiei și cercetător la MIT Boston. Conf. dr. ing. Marius Neag, titularul disciplinei de microelectronică de la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și IT din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca a prezentat programele de studiu din cadrul facultății, precum și oportunitățile de carieră pe care le au tinerii absolvenți de microelectronică la noi în țară.
…
ConferințăConferința publică „Starea microelectronicii”
- Luni, 16 octombrie 2023, ora 11.00 – Sala de conferințe:
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare în parteneriat cu IEEE România, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Grupul de firme Electro Sistem organizează conferința intitulată „Starea microelectronicii”.
Cuvânt de deschidere:
- Prof. dr. Teodor Ardelean, director al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”;
Invitați:
- Tom O`Dwyer, fost manager la compania Analog Devices (SUA) și cercetător la MIT Boston;
- Conf. Dr. Ing. Marius Neag, titularul disciplinei de microelectronică de la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și IT din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca;
Prelegere online:
- Professor emeritus Haruo Kobayashi, Gunma University, Japonia;
Moderator:
- dr. ing. Ștefan Marinca, președinte al IEEE România și Solid-State Circuits Society România.
Agenda evenimentelor la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, săptămâna 16 – 20 octombrie 2023;
Contact: Stefan Selek, bibliotecar – Email: pr.bibliotecamm@gmail.com