În ziua de 3 decembrie 2023, prof. dr. Teodor Ardelean – directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare a fost invitat să participe în organizarea Primăriei Orașului Baia Sprie, județul Maramureș (primar Adrian Alin Sebastian Birda) la lansarea lucrării monografice „Satu Nou de Sus – file de istorie”, autor Gheorghe Muntean, eveniment care s-a desfășurat în incinta Parohiei Ortodoxe „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din localitatea Satu Nou de Sus, (arhiplină la momentul deschiderii).
Cu această ocazie, prof. dr. Teodor Ardelean a reiterat ideea că nu întâmplător suntem astăzi aici, într-un loc pe care, cu siguranță, l-a ales bunul Dumnezeu! Trebuie să avem în atenție credința care ne ține neamul unit, ea fiind coloana vertebrală a neamului românesc și cea care reușește să răspundă la toate întrebările existențiale pe care le-a avut omul (…) Cu ajutorul Celui de Sus și cu dragostea pe care reușește să o împartă oamenilor, Gheorghe Muntean este familiarizat cu istoria locală, fiind autor sau coautor la mai multe lucrări privind istoria orașului Baia Sprie și altor localității. Publicarea monografiilor are o tradiție în cultura românească, cei care au adunat materiale din arhive, biblioteci sau din alte surse au fost învățătorii, profesorii, preoții și alți intelectuali, iar Dimitrie Gusti a fost cel care a înființat Școala de Sociologie de la București, inițiată în cercetări monografice ale satelor românești după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Despre lucrarea „Satu Nou de Sus – file de istorie”, vorbitorul a amintit că este „o carte despre identitate”, fiind rezultatul unor informații din domenii diverse și rodul unor cercetări documentare laborioase, fapt care asigură șansa recuperării trecutului istoric.
Cartea s-a dorit a fi un omagiu adus tuturor înaintașilor care au luptat eroic pentru păstrarea hotarelor țării, precum și personalităților satului care, fiecare în sfera sa de implicare, s-au impus, atât cultural-științific, cât și politic, oferind, totodată, generației actuale și celor care vor veni, modele de viață, de muncă, de studiu, de jertfă și devotament. Descoperind trecutul, putem prețui moștenirea culturală lăsată de înaintașii noștri și avem obligația de o păstra și pe mai departe. Ca fiu al meleagurilor maramureșene, autorul este interesat de istoria locurilor natale, transformând pasiunea în ore petrecute în băncile institutelor de cercetare, arhivelor naționale și locale, dar și în cele din Ungaria. Inițial, numele localității este atestat în limba latină, apoi maghiarizat până în anul 1918, iar din 1920 localitatea se va numi Satu Nou de Sus.
La această manifestare culturală moderată de Sorin Gavril Todoran, referent cultural în cadrul Casei de Cultură Baia Sprie, au mai fost invitați, prof. univ. dr. ing. Ștefan Marinca, președinte al IEEE România și Solid-State Circuits Society România, părintele dr. Vasile Augustin, preot paroh Ionuț Todorca, Adrian Alin Sebastian Birda, respectiv Ștefan Sarca, viceprimar al orașului Baia Sprie și fiu al localității Satu Nou de Sus, fiecare dintre vorbitori bucurându-se de reale aprecieri pentru cuvintele frumoase adresate autorului Gheorghe Muntean, respectiv lucrării dedicate locuitorilor din Satu Nou de Sus.
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare