„Citim spre a ne descoperi pe noi înșine și pentru a ne regăsi, dacă nu integritatea ființei, măcar acele părți din ea fără de care viața noastră n-ar putea continua” – astfel scrie VASILE IGNA într-o anchetă literară publicată prin martie 2017 într-un număr din revista „Vatra”.
Apărut în primăvara aceasta la Editura Cartea Românească, după mai mulți ani de gestație (iar cititorii familiarizați cu opera lui vor vedea că așteptarea a meritat), romanul „Paragina” al scriitorului clujean (cu rădăcini în Ardusat, Maramureș) se pretează tocmai la o astfel de lectură.
Cartea seduce prin originalitatea și profunzimea cu care se apropie de teme dintotdeauna ale literaturii (iubirea, trecerea, prietenia, familia, natura), prin jocul rafinat de-a viața și de-a moartea, prin modul în care își pune personajele să se împace cu vremile și cu ele însele.
Încropindu-le Povestea și poveștile, Vasile Igna – regizorul – îi dezleagă de spaime, de iluzii, de prejudecăți,
de compromisuri.
Le face Povestea mult mai lungă și mai reală decât viața.
(Dr. Delia Muntean)
OVIDIU PECICAN este istoricul și profesorul ale cărui preocupări merg dincolo de catedră, de fișa postului ori de aplecarea asupra unor epoci apuse. El pândește, apoi cerne și istoria care se face sub ochii lui: în deplinătatea realității ei, dar și pe hârtie.
Eseurile sale – inconfortabile, uneori (după cum ne sugerează și titlul volumului „Istoria ca lectură incomodă”, 2017) – trădează, de aceea, nu doar o pasiune, ci și străduința de a înțelege epoca în care trăiește, cu adevărurile ei, de a desluși ce anume se datorează trecutului ori modul cum politicul, ideologiile și mass-media își pun amprenta asupra mentalității contemporane și influențează situarea individului în lume.
Sunt dimensiuni pe care omul de cultură Ovidiu Pecican le simte, le trăiește – de voie, de nevoie – și pe care le propune ca subiecte de dialog. Întru lămurire și întru identificarea împreună a unor căi de a merge înainte cu spatele drept, cu spiritul nepervertit.
Tematic, eseurile ating frecvent și spațiul literaturii. Toate, indiferent de domeniu, au un zvâc aparte, cu care scrierile sale și-au obișnuit deja (și își cuceresc) receptorul.
Fiecare conținut atrage atenția prin ceva ori ne poartă complice pe un teren nearat, stârnindu-ne, dejucând tabieturi, nelăsându-ne să lâncezim în cadre încremenite.
Așa cum sunt și celelalte cărți (și emisiuni, și conferințe) ieșite din mâinile și din mintea lui Ovidiu Pecican.
(Dr. Delia Muntean)
MIRCEA POPA este autorul unei opere impresionante, acoperind editorial aproape șase decenii. Ea cuprinde monografii (despre O. Goga, I. Agârbiceanu, Ilarie Chendi, Timotei Cipariu), tratate de critică și de istorie a literaturii („De la iluminism la pașoptism”, „Dicționarul scriitorilor români”, „Reîntoarcerea la Ithaca. Scriitori români din exil” ș.a.), colaborări la lucrări de referință pentru identitatea noastră culturală („Istoria presei românești din Transilvania”, „Istoria teatrului din România”, „Dicționarul cronologic al romanului românesc”, „Reviste românești din Transilvania interbelică”), îngrijiri de ediții, prefețe, postfețe, articole în presă.
Preocupările sale vizează îndeosebi arealul cultural transilvan, pe sub ochiul istoricului literar trecând atât reprezentanți de prim rang, cât și minori. Ei au însă parte de același tratament: obiectivitate, exigență, curiozitate intelectuală, echilibru și discernământ în formularea judecăților critice. Recuperările nu se limitează la fenomenul cultural românesc, autorul lărgindu-și sfera de investigație și înspre literaturile străine („Apropieri literare și culturale româno-maghiare”, „Raporturi lingvistice, literare și culturale româno-bulgare”).
Diversitatea aspectelor abordate, pertinența informațiilor, caracterul inedit al unor repere biobibliografice – mai ales că scormonirea în străfundurile literaturii este o pasiune tot mai rară în zilele noastre – conferă scrierilor Domniei Sale o valoare aparte, relevabilă atât sub aspect documentar, cât și exegetic.
Mircea Popa este – așa cum afirmă Constantin Cubleșan – un „căutător de aur”.
(Dr. Delia Muntean)
Sursa: Revista de cultură „Nord Literar” | Facebook
