Elevii şi profesorii au, în continuare, nevoie de conectare şi învăţare cu sens, pe perioada vacanţei.
În acest context, 7 profesori din comunitatea MERITO (Tatiana Cauni, Marişca Morari, Coziana Zaharia, Antoneta Împuşcatu, Daniela Ionele, Cristina Dudan şi Anca Mezei) organizează şcoala de vară MERITO Maramureş, cu elemente remediale, ore şi ateliere colaborative pentru elevi şi profesori, în perioada 17-20 august.
– Atelierele pentru elevi sunt centrate pe cultivarea competenţelor secolului 21 şi se desfăşoară zilnic, pentru elevi din comunitatea locală;
– Atelierele pentru profesori sunt centrate pe tema învăţării prin colaborare şi se desfăşoară zilnic, prin rotaţie, pentru cele 50 de cadre didactice participante.
Sesiunile vor fi detaliate în zilele următoare, prin postări pe acest eveniment.
A doua ediţie a Şcolii de vară MERITO Maramureş este organizată la iniţiativa Tatianei Cauni, împreună cu colegele menţionate din comunitate, în perioada 17-20 august şi în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Casa Corpului Didactic Maramures, Maramureş Business Club şi Romanian Business Leaders Maramureş, Asociaţia „Comunicaţi prin noi”, Biblioteca Judeţean „Petre Dulfu”, Liceul Teoretic „Emil Racoviţă”, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 28 din Baia Mare, Școala Gimnazială ”Nichita Stănescu”, Baia Mare, PrintMasters, Blutters Saveur, On-It, Eaton, Expert Travel, Ofice Center, Magnolia, Harpoon cu sprijinul media local al publicaţiei Graiul Maramureşului.
Proiectul MERITO este o cauză de transformare a meseriei de profesor, cu şi prin intermediul profesorilor valoroşi, ce duc Educaţia de calitate pentru fiecare copil, în fiecare clasă – un proiect al Fundaţiei Romanian Business Leaders (www.rbls.ro). Parteneri pentru transformarea meseriei de profesor în România: Bitdefender; Dedeman; RomWaste & Axxess Capital; Google România.
Sursa: Biblioteca Județeană Petre Dulfu din Baia Mare | Event