Eveniment
Vineri, 24 februarie, ora 14 – Salonul Artelor
Va avea loc deschiderea târgului „Mărţişor cu dor”, ediţia a IX-a, 2017 în organizarea ceramistei Ileana Danci-Horoba. Expoziţia va putea fi vizitată la Salonul Artelor până în data de 1 martie.
Artiști din Sibiu, Oradea și Baia Mare vă vor încânta cu originalitatea și creativitatea lor. Mărțișorul va fi și de această dată la loc de cinste, însă în târg veți putea găsi și alte obiecte care pot fi dăruite celor dragi, cu ocazia zilei de 8 Martie.Tradiția merge mai departe.
Cităm de pe pagina de Facebook a organizatorilor: “Un moment important pentru noi în care vrem să mulțumim în mod special tuturor colaboratorilor și oamenilor minunați care în cei nouă ani ne-au fost alături. Începem cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” care ne-a găzduit de la prima ediție și până acum. Mulțumim artiștilor care de-a lungul celor nouă ediții au participat la eveniment și i-au conferit astfel valoare și nu în ultimul rând, mulțumim publicului care ne-a fost alături și ne-a încurajat. Pregătim o ediție foarte frumoasă, creativă și cu mult suflet. Vă așteptăm cu mare drag! ”