Eveniment
De dr. Ioan GOGOTA,
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare.
Cu ocazia Zilelor Chișinăului, în perioada 13-17.10.2022, sub egida Asociației Culturale „Familia română” (președinte dr. Teodor Ardelean), a avut loc așezarea și sfințirea unei troițe maramureșene monumentale, opera părintelui Teodor Bârsan din Bârsana (fiul celui mai mare sculptor în lemn sacru din Maramureș, Teodor Bârsan, considerat „sculptorul porților cerului Maramureșului”, trecut în veșnicie în ianuarie 2022). Asociația Culturală „Familia română”, un adevărat ctitor al veșniciei românești, prin tot ce a realizat, s-a implicat în edificarea de biblioteci pentru românii din străinătate, a unor colțuri românești, în ridicarea de biserici maramureșene din lemn, de porți maramureșene și de alte monumente simbolice care întrețin sentimentul românesc al ființei printre străini.
Noua troiță a fost amplasată în parcul central din fața Catedralei Ortodoxe, cu ocazia Hramului orașului Chișinău – moment important în viața locuitorilor din acest cadru geografic (15 oct. 2022), pe soclul fostului monument de for public „Troița Maramureșeană” (instalată la 15 ianuarie 1991 și afectată de intemperii), spre a se putea păstra, în acest loc central din inima Basarabiei, simbolul Maramureșului.
La slujba de sfințire, oficiată de un sobor de preoți de la Catedrala Mitropolitană Chișinău, a fost prezentă și o delegație de la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, condusă de dr. Teodor Ardelean – managerul instituției, pentru care cultura și acțiunea publică reprezintă un mod de viață și a cărui personalitate proteică, polivalentă, multilaterală îl consacră ca fiind una dintre cele mai remarcabile personalități ale vieții publice din Maramureș din ultimele decenii. Domnia sa a vorbit despre amplasarea acestei noi troițe ca fiind un moment de renaștere culturală, care necesită o abordare integrală a patrimoniului „adevărat zăcământ de identitate”, pentru că toți cei aflați pe acest teritoriu „sunt fii ai aceleiași mame”.
„Eu sunt unul din promotorii iubirii pentru Chișinău și dau exemplu în România că nu prea există urbe, reședință de județ sau cetăți culturale care să își cultive așa de frumos simetria sinelui cu realitatea, cum o faceți voi la Chișinău. Am luat modele în toți acești ani”, a menționat dr. Teodor Ardelean.
„Acest gest reprezintă un semn, la care noi, maramureșenii, putem să ne închinăm și să ne rugăm. Am vrut să fim lângă voi, pentru că întemeierea Moldovei s-a făcut de către doi maramureșeni: Dragoș și Bogdan”, a mai spus Teodor Ardelean.
De altfel, și Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, a salutat inițiativa Primăriei Chișinău și a Comisiei Naționale pentru Monumente de For Public din Republica Moldova (președinte Tudor Zbârnea, director al Muzeului Național de Artă al Moldovei, referent cultural la Primăria Chișinău la momentul instalării Troiței din 1991) și a mulțumit pentru actul de caritate al Asociației Culturale „Familia română”, deoarece troița este un gest frumos și o acțiune binevenită pentru orașul Chișinău.
Așa cum se menționează și în PISANIA de la baza monumentului, troița este un adevărat punct de reper pentru regăsirea sufletelor pierdute pe acest pământ românesc binecuvântat și iubit de Dumnezeu, un prilej întru veșnica amintire a lui Dumnezeu, întru cinstirea și prețuirea Fiului Iisus Hristos și reprezintă voința fermă a Asociației Culturale „Familia română” pentru donația troiței în administrarea Primăriei Chișinău, iar acoperirea cheltuielilor privind plata materialului, a manoperei și transportului troiței realizându-se cu sprijinul CNTEE Transelectrica SA din București.
La finalul evenimentului, primarul Ion Ceban a acordat diplomă de onoare domnului dr. Teodor Ardelean „în semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru contribuția substanțială la constituirea Troiței, valoroasă donație pentru Municipiul Chișinău”.
Diplome de onoare au mai fost acordate domnului Florin-Cristian Tătaru, membru al biroului directorial CNTEE Transelectrica S.A. București și preotului Teodor Bârsan, meșterul Troiței.
Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare
…