Astăzi, 20 iunie, Sala „Bogdan Vodă” a Consiliului Județean Maramureș a găzduit prima zi a evenimentelor cuprinse în cadrul Zilelor Revistei de Cultură „Nord Literar”, manifestare dedicată aniversării a douăzeci de ani de activitate a instituției. Au fost prezenți oameni ai cărții din Maramureș, Iași, Cluj-Napoca, Satu Mare, Bistrița, Sălaj, Timișoara, cărora li s-au alăturat și scriitori de limba română din Provincia Autonomă Voivodina (Republica Serbia).
În deschidere, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Alexandru Doru Lazăr, a afirmat că se simte onorat să se afle în mijlocul atâtor oameni de cultură, prieteni ai revistei „Nord Literar”. Care, remarcă dânsul, de 20 de ani este o prezență activă în peisajul culturii naționale, la care scriitori valoroși din țară și din străinătate apar prin creațiile lor. A transmis salutul său de apreciere tuturor celor prezenți, oameni reprezentativi ai culturii județene, precum și tot sprijinul acordat acestei instituții de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Maramureș.
Dana Gagniuc Buzura, managerul revistei, a continuat momentul festiv prin a-i reaminti pe cei șase membri fondatori, personalități marcante ale culturii maramureșene: Augustin Cozmuța, Gheorghe Glodeanu, Săluc Horvat, Radu V. Ghenceanu, Mircea Bochiș, Ion M. Mihai, care în 2003 au pus piatra de temelie a acestei instituții culturale, revista „Nord Literar”.
Au fost acordate diplome, premii și alte distincții, printre care titlul onorific de „Cavaler al Nordului” din partea conducerii revistei, personalităților marcante din spațiul cultural, precum și colaboratorilor apropiați ai revistei de cultură „Nord Literar”.
…
Mâine, 21 iunie, între orele 11-18, Palatul Administrativ va deveni o Cetate a Cărții. Pentru prima dată în douăzeci de ani va fi invitat și publicul, care va avea prilejul să se bucure de Târgul de carte deschis în holul Palatului Administrativ din Baia Mare, în cadrul unui eveniment organizat de Consiliul Județean Maramureș, Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj – Reprezentanţa Maramureş și revista de cultură „Nord Literar”.
Nu vor lipsi edituri precum: Școala Ardeleană (Cluj-Napoca), Mega Print (Cluj-Napoca), Solstițiu (Satu Mare), Pleiade (Satu Mare), Grinta (Cluj-Napoca), Caiete Silvane (Zalău), Charmides (Bistrița), iar din Maramureș: Galaxia Gutenberg, Proema, Actaeon Books, Eurotip, Valea Verde, Cetatea Romei, Maria Montessori, Ethnologica. (Sursa: Nord Literar, Facebook)
Adrian Man,
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare