Cartea săptămânii: „Pictori români la Balcic”, autor Doina Păuleanu

„Fascinația pe care o insuflă și întreține Balcicul este stăruitoare: se pare că și veacurile au locuri de odihnă pe lume, așa ca păsările călătoare. Cum altfel să tălmăcești taina orașului, care de mii de ani, pustiit și dărâmat de războaie și invazii, se ridică neobosit spre o viață nouă lui?”. Sursa: Prefață. Editura Monitorul…

Vezi mai multe

„Învierea lui Hristos – învierea vieții noastre”

  „Învierea lui Hristos – învierea vieții noastre” – 16 Aprilie Învierea Domnului (Sfintele Paști) – vitrină de carte realizată la Sala de lectură Carte curentă. Paştele este considerat „sărbătoarea sărbătorilor”, cea care aduce omenirii prin miracolul Învierii Domnului speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice. Aceasta este promisiunea făcută de Dumnezeu credincioşilor săi prin fiul…

Vezi mai multe

Expoziţie de reviste: „Săptămâna Patimilor”

Săptămâna Patimilor – săptămâna suferinţei Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru noi şi-a noastră mântuire, în care suntem chemaţi să ne unim iubirea şi suferinţa noastră duhovnicească cu iubirea şi suferinţa Lui. Hristos Şi-a dat viaţa pentru noi, măcar să-i dăruim câtuşi de puţin atenţia noastră, măcar un gând de sfântă înţelegere la acest mare şi…

Vezi mai multe

Autori maramureșeni în colecțiile Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”

  – Să ne cunoaștem scriitorii! Să ne cunoaștem identitatea culturală! – Compartimentul Împrumut carte pentru adulți semnalează câteva titluri de mare însemnătate documentară, care reunesc informații despre legendarul pământ maramureșean: „Heraldica: sângele albastru al istoriei” (volum editat de Consiliul Judeţean Maramureş), „Simbolica vaselor funerare din cultura Suciu de Sus şi Lăpuş” – Ioan Marchiş,…

Vezi mai multe

Vitrină de carte: „Barbu Ștefănescu Delavrancea – 165 ani ” la Filiala Iorga

Vitrină de carte realizată în cadrul proiectului Medalion omagiu, pentru a marca împlinirea a 165 de ani de la naşterea scriitorului, oratorului şi avocatului român Barbu Ștefănescu Delavrancea, membru al Academiei Române și primar al Capitalei. Barbu Ștefănescu Delavrancea s-a născut la 11 aprilie 1858, în mahalaua Delea-Nouă, din bariera Vergului, București. A absolvit cursurile…

Vezi mai multe

Multiculturalia: Sărbătoarea Luminii Pascale. Cărți pentru sufletul fiecăruia

  Vitrină de carte la Compartimentul „Multiculturalia”: „Sărbătoarea Luminii Pascale” Prin urmare, vă prezentăm o selecție de romane din literatura universală, de citit în preajma Paștelui, care te vor determina să te gândești la viață cu o mai mare profunzime, indiferent de crezul tău spiritual. O diversitate de preferințe care sunt ideale de citit, dincolo…

Vezi mai multe

Cartea săptămânii: Arta Românească de la origini până în prezent

 Arta Românească de la origini până în prezent, autor Vasile Florea – Editura Litera, București, 2016. „Prezentul volum reprezintă o sinteză a fenomenului complex al artei de pe teritoriul României începând din preistorie până în zilele noastre. Pentru această ultimă perioadă, firește, lipsindu-i un recul în timp necesar sedimentării realizărilor în domeniu, autorul nu a…

Vezi mai multe

Vitrină de carte: Valeriu Achim, editor și istoric – 100 de ani de la naștere

Valeriu Achim: editor și istoric – 100 de ani de la naștere (8.04.1923 – 11.02.2014) – Vitrină de carte realizată la realizată la Compartimentul Împrumut carte pentru adulți –  Valeriu Achim s-a născut la 8 aprilie 1923 în comuna Tiream, județul Satu Mare. ,,Desfășoară o multilaterală activitate didactică prin pregătirea și perfecționarea cadrelor didactice, prin…

Vezi mai multe

Ziua Mondială a Sănătății

Azi este Ziua Mondială a Sănătății, dar și ziua în care se împlinesc 75 de ani de la punerea bazelor Organizației Mondiale a Sănătății. Tema de anul acesta este „Sănătate pentru toți”, în ideea de a căuta soluții pentru a atinge cel mai înalt nivel al sănătății și al bunăstării populației, în toate țările, în…

Vezi mai multe

91 de ani de la nașterea lui Fănuș Neagu

„Înzestrat cu o certă vocație de povestitor și cu un extraordinar simț al limbii, Fănuș Neagu s-a impus în cadrul literaturii române postbelice prin câteva interesante volume de proză scurtă […]. Asemenea lui Mircea Eliade, scriitorul recunoaște nevoia omului modern de vise, de povestiri exemplare, de unde și o serie de afirmații semnificative cum ar…

Vezi mai multe

4 aprilie – Ziua Academiei Române

La 4 aprilie 2000, cu prilejul „Zilei Porţilor Deschise“ la Academia Română, prezidiul instituţiei a hotărât ca Ziua Academiei Române să se sărbătorească la această dată. Istoria modernă a Academiei Române începe la 1/13 aprilie 1866, când a fost înființată, prin decret al Locotenenţei Domneşti, Societatea Literară Română, care, un an mai târziu, își schimbă…

Vezi mai multe

Calendarul lecturii: APRILIE – Colecția Carte pentru toți

Calendarul lecturii, expoziţie de carte realizată la Compartimentul Împrumut carte pentru adulţi: APRILIE – Colecția Carte pentru toți Din bogatul fond de resurse disponibile au fost selectate o gamă variată de colecții, cu accent pe noutăți, în scopul promovării fondului de carte destinat împrumutului la domiciliu. Vă urăm un an cu… timp şi dorinţă de…

Vezi mai multe