150 de ani de la nașterea lui Constantin I. Parhon – Jurnalul filatelic

Constantin Ion Parhon (1874-1969) este una dintre cele mai importante personalități ale științei medicale românești, cunoscut atât pentru contribuțiile sale remarcabile în endocrinologie, cât și pentru implicarea sa activă în viața publică și academică din România. Este considerat fondatorul endocrinologiei în România, domeniu medical ce studiază glandele endocrine și hormonii, și a jucat un rol…

Vezi mai multe

Vă așteptăm sâmbătă la două cercuri inedite

Vă așteptăm sâmbătă, 12 octombrie, între orele 9.00-11.00, în Sala Mircea Pop, la cercurile inedite: Prietenii pietrelor preţioase – pentru copii (13-15 ani), Istoria mineritului în bazinul Băii Mari – pentru copii (13-18 ani), Coordonator, explorator Alexandru Costin.   Mai multe detalii despre cursurile gratuite puteți citi aici.   Sursa: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia…

Vezi mai multe

Despre Michael Ende cu elevi de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare

  Michael Ende Elevii clasei a XI-a A, de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare, coordonaţi de prof. Alexandru Sabou, au participat la o activitate dedicată scriitorului german Michael Ende, cunoscut pentru operele sale fantastice, care a adus în lumina reflectoarelor capodopera literară „Momo”. Acesta spune povestea unei fetițe care trăiește întru-un amfiteatru părăsit…

Vezi mai multe

Agenda evenimentelor culturale la Biblioteca Județeană, 14 – 19 octombrie 2024

  Activități în bibliotecă Miercuri, 16 octombrie ora 17.00, Sala de conferințe: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare organizează lansarea cărții „Preistoria vieții”, autor Vasile Petrovan, volum apărut la Editura Proema, Baia Mare, 2024. Va lua cuvântul despre carte și autor: Alexandru Peterliceanu, Editura Proema Baia Mare. Moderator: Dr. Teodor Ardelean, director al Bibliotecii Județene…

Vezi mai multe

Covorul povestitor „Povestea ceasului cu inimă” la Şcoala Gimnazială „Ep. Dr. Alexandru Rusu”

În data de 9 octombrie elevii claselor pregătitoare A (prof. înv. primar Adriana Morari), B (prof. înv. primar Mihaela Bănărescu), și ai claselor I A (prof. înv. primar Daniela Ramona Barbu) și I B (prof. înv. primar Oana Tomoiagă) de la Şcoala Gimnazială „Ep. Dr. Alexandru Rusu” (dir. lector. univ. dr. Ciprian Ghișa) au făcut…

Vezi mai multe

Jurnalul filatelic: Din istoria poștei și evoluția serviciilor poștale

  Cu ocazia Zilei Mondiale a Poștei, publicăm această postare scrisă de Leonard Alexandru Pop, coordonatorul Cercului de filatelie care are loc în fiecare săptămână la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare.    Serviciul de poștă, mijlocul de transmitere a corespondenței, își are originile în primele civilizații ale omenirii și a fost inițial rezervat regilor,…

Vezi mai multe

Colocviul Profesional Anual al bibliotecarilor din bibliotecile publice maramureșene – 2024

  În data de 7 octombrie 2024, începând cu ora 10, Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare – director dr. Teodor Ardelean – a găzduit COLOCVIUL PROFESIONAL ANUAL al bibliotecarilor din bibliotecile publice maramureșene. La reuniunea din acest an, alături de cei 42 de bibliotecari din cadrul bibliotecilor publice din…

Vezi mai multe

Deschiderea Cercului de Matematică – pregătire pentru Bacalaureat

Sâmbătă, 5 octombrie, a avut loc deschiderea Cercului de matematică – pregătire pentru Bacalaureat, coord. Bogdan Ionuți masterand matematici fundamentale pentru învățământ, Centrul Universitar Nord. Loc desfăşurare: Sala CompuTeen. Vă așteptăm cu drag!   Mai multe detalii despre cursurile gratuite puteți citi aici.   Sursa: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Facebook.    …

Vezi mai multe

Deschiderea Cercului de istoria mineritului în bazinul Băii Mari pentru copii

Sâmbătă, 5 octombrie, avut loc deschiderea Cercului de istoria mineritului în bazinul Băii Mari pentru copii (13-18 ani), coordonator explorator Alexandru Costin. Loc desfăşurare: Sala Mircea Pop. Vă așteptăm cu drag!   Mai multe detalii despre cursurile gratuite puteți citi aici.   Sursa: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Facebook.      

Vezi mai multe

Deschiderea Cercului de Filatelie

În data de 4 octombrie a avut loc deschiderea Cercului de filatelie, coordonator inginer Leonard Alexandru Pop. Loc desfăşurare: Sala Cenaclu Vă asteptăm cu drag!   Mai multe detalii despre cursurile gratuite puteți citi aici.   Sursa: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Facebook.        

Vezi mai multe

Inaugurarea Centrului de Creație „Arhitect Ionel Vitoc” – Vălenii Șomcutei

În 4 octombrie 2024, Fundația culturală și de caritate pentru protecția patrimoniului cultural național „Carpatica” a organizat inaugurarea Centrului de Creație „Arhitect Ionel Vitoc” Vălenii Șomcutei. În cadrul evenimentului au luat cuvântul: arhitect Ionel Vitoc, Președintele Fundației „Carpatica”, academician Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române, Gheorghe Buda, Primarul orașului Șomcuta Mare, Ileana Tureanu, Președinta Uniunii…

Vezi mai multe

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți 2024

  Vineri, 11 octombrie, orele 9.00-12.00, Sala de conferințe: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș în colaborare cu Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți.      Agenda evenimentelor la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, săptămâna 7 – 12 octombrie 2024. Contact: Stefan Selek, bibliotecar – Email: pr.bibliotecamm@gmail.com

Vezi mai multe

Colocviul profesional anual al bibliotecarilor din bibliotecile publice maramureșene 2024

  Luni, 7 octombrie, ora 10.00, Sala de conferințe: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare organizează Colocviul profesional anual al bibliotecarilor din bibliotecile publice maramureșene cu tema: „Biblioteca în viața comunității”. Program: Cuvânt de deschidere – Dr. Teodor Ardelean, director al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare; Raport de activitate anual – Dr. Ioan Gogota,…

Vezi mai multe