Biblioteca de idei. Din neguri de timp, spre neuitare

De dr. Teodor ARDELEAN  O prefață are, de obicei, menirea să așeze lumină pe un chip puțin deslușit. Ca regulă generală, cel care scrie un astfel de „text deschizător” spre lectură trebuie să poarte o anumită pecete. Fie că este cunoscător al domeniului, critic sau istoric literar, când vorbim de beletristică, etnolog, atunci când lucrarea este din…

Vezi mai multe

Biblioteca de idei. Spiritul Blajului…

De dr. Teodor ARDELEAN  O zi fericită din viața mea, mereu alimentată din seva istoriei, a fost cea de sâmbătă, 17 septembrie 2011, când, la Blaj, se marca Centenarul „Serbărilor” din 1911. Astriști din toate despărțămintele, academicieni (în frunte cu Eugen Simion, care a și conferențiat), universitari, oameni de bine. Organizarea impecabilă, datorată mai ales…

Vezi mai multe

Biblioteca de idei. Casa lui Ștefan Ciceo-Pop de la Arad, la licitație!

De dr. Teodor ARDELEAN  Pe final de an 2021 lecturam cu „mânie naționalistă” presa arădeană, care pedala pe o „ciudățenie fiscală”. Primăria Arad, constatând că moștenitorii corifeului Marii Uniri, Ștefan Ciceo-Pop, nu-și plătesc de mai multă vreme impozitele, acumulând datorii mari, a hotărât scoaterea la licitație a imobilului care a servit drept sediu al Guvernului…

Vezi mai multe

Mărturii. Prieten discret…

De dr. Teodor ARDELEAN Venisem la Baia Mare spre a-mi căuta un loc de muncă pe măsura pregătirii mele. Fostul coleg de facultate, Mircea Petrehuş, Dumnezeu să-l odihnească, m-a prezentat redactorului-şef de la ziarul judeţean cu recomandarea de a fi angajat aici ca redactor. Era un post liber, la vremea aceea. Pentru a-mi demonstra „capacitatea…

Vezi mai multe

Biblioteca de idei. Rugăciune pentru România

De dr. Teodor ARDELEAN  „Binecuvântează, Doamne, România!” și „Doamne, ocrotește pe români”! sunt slovele încrustate artistic pe Monumentul falnic „Rugăciune pentru România”, edificat la Câlnic (Alba) de familia acad. Marius Porumb și Zoe Vida Porumb și sfințit sâmbătă, 27 noiembrie 2021, în preajma Zilei Naționale de la 1 Decembrie.

Vezi mai multe

Ion Miloș, pe urmele lui Ovidiu

De dr. Teodor ARDELEAN  Am primit recent un pachet consistent cu cărți, reviste, ziare și pliante culturale de la prietenul Vasile Barbu din Uzdin, Serbia. După ce l-am cunoscut mi-a fost greu să-i dau un nume de „botez publicistic”, deoarece întrecea orice perimetru denominativ. Să-i zici „Misionarul român” sau „Apostolul de la Uzdin” sau să-i…

Vezi mai multe

Să ne privim în… Oglindă!

De dr. Teodor ARDELEAN Degeaba mergem înainte, dacă n-avem privirile îndreptate și spre înapoi! Înapoi înseamnă trecut, iar trecutul trebuie să ne fie mereu… prezent! Pe site-ul ebibliophil.ro, ce conține și spațiu de „bibliotecă virtuală”, se găsesc trimiteri spre cartea „Oglinda Orașului Baia Mare”. În volum, subintitulat „Călăuză și catalog de adrese”, apărut în 1933…

Vezi mai multe

Apostolatul – Un spirit înalt – Profesorul ieșean Ion H. Ciubotaru

De dr. Teodor ARDELEAN.   Cu o acribie cărturărească admirabilă primesc de la profesoara Areta Moșu, președinte al Despărțământului „Mihail Kogălniceanu” Iași, publicația „Revista Română”, ce apare încă din luna iunie 1995, pe o linie ce-și ancorează rădăcinile din 1861, an în care au fost puse bazele ASTREI și, totodată, an în care Al. I. Odobescu…

Vezi mai multe

„Și eu am servit cultural aici”

Asemeni Romei, orașul Chișinău este așezat peste șapte coline. Chiar dacă în Evul Mediu capitala de azi a Republicii Moldova era un „sat mare”, zona centrală avea caracteristici urbane. Și astăzi, sub asediul modernității, acest perimetru este cel mai circulat și mai frumos. Sectorul Centru, cu o populație de circa 120.000 de locuitori, găzduiește cele…

Vezi mai multe

Apostolatul – prin cuvântul tipărit

De dr. Teodor ARDELEAN.   De la inventarea tiparului toate cauzele bune ale omenirii au prins aripi în răspândirea conținuturilor de cunoaștere. Dar cel mai accentuat s-a dezvoltat circulația ideii „Împărăției lui Dumnezeu pe pământ”, prin tipărirea Sfintei Scripturi, în tot mai multe limbi și a cărților de folosință religioasă. M-am îndrăgostit de domeniu în 1972…

Vezi mai multe

Fascinația verticalității (II)

De dr. Teodor ARDELEAN, Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare.  La Zoe Vida Porumb am regăsit cu ușurință semnele distinctive ale tapiseriilor voievodale maramureșene, unde se poate presupune (căci au rămas puține dovezi ilustrative) că desenul interior era purtător de fast și noblețe. Se pot vedea în opera sa încercările de îmbinare a unui astfel de…

Vezi mai multe