Piese din colecția Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș au fost expuse la un festival de artă din Belgia.
21 de piese din colecția Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș au fost expuse la Festivalul Internațional de Artă Europalia, Belgia, 2019-2020. Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș din Baia Mare este una dintre instituțiile muzeale care a participat la organizarea Festivalului european de artă Europalia 2019, în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României, Institutul Cultural Român, Muzeul Galo-Roman din Tongeren şi Muzeul Grand Curtius din Liège din Belgia.
Muzeul din Baia Mare a contribuit, prin împrumutul a 21 de piese din Colecția de Arheologie, la realizarea a două expoziţii din cadrul Festivalului european de artă Europalia 2019, organizat în Belgia.
Expoziția „Dacia Felix. The Glorious Past of Romania” a fost organizată la Tongeren în perioada octombrie 2019 – august 2020 (responsabil din partea muzeului dr. Marius Ardeleanu), iar expoziţia „Originile Europei. Civilizaţii preistorice între Carpaţi şi Dunărea de Jos”, la Liège în noiembrie 2019 – august 2020 (responsabil din partea muzeului dr. Dan Pop). Cele două expoziții au fost vizitate de un număr de peste 60.000 de vizitatori.
În cadrul celor două proiecte expoziționale au fost prezentate cele mai valoroase 748 de artefacte și seturi de piese arheologice descoperite pe teritoriul României, acoperind o perioadă de șase milenii. Acestea au provenit atât din cercetări arheologice mai vechi, cât și din descoperirile din ultimele două decenii.
Pentru expoziția „Originile Europei” au fost expuse piese preistorice aparținând culturilor neo-eneolitice Hamangia, Vădastra, Gumelnița și Cucuteni, dar și a culturilor Monteoru, Wietenberg sau Otomani din perioada epocii bronzului, precum și a culturilor Gáva sau Basarabi din prima epocă a fierului.
Pentru expoziția „Dacia Felix”, piesele expuse au reprezentat un spațiu de interferență al civilizațiilor scitică, greacă, celtică, dacică, getică și romană.
Pentru organizarea acestor expoziții internaționale, Muzeul Național de Istorie a României a colaborat cu 18 instituții muzeale din România, printre care și cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș din Baia Mare.
Festivalul Internațional de Artă Europalia reprezintă de peste 50 de ani o ocazie excelentă de a încuraja dialogul între țări. La ediția din anul 2019 România a obținut statutul de țară invitată. Prezența României la această manifestare culturală de anvergură și notorietate internațională constituie, dincolo de oportunitatea de consolidare a unor contacte și a unei rețele instituționale în sfera cultural-artistică, un excelent prilej de promovare a patrimoniului și culturii românești.