Exopoziție
Joi, 13 noiembrie, ora 15.00 – Salonul Artelor
Are loc vernisajul expoziţiei „Fotoetnografica” – ediţia XIII – Maramureşul din stânga şi din dreapta Tisei, proiect realizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş, coord. Felician Săteanu. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 13-25 noiembrie, între orele 8:00-19:00.
Fotografiile expuse au fost realizate în cadrul celei de a XIII-a ediţii a Taberei de fotografie etnografică organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş şi coordonată de Felician Săteanu. „Ediţia din acest an a fost una internaţională, întrucât au participat nu doar fotografi din România (Daniela Stănoiu, Gheorghe Petrila, Ilie Tudorel, Felician Săteanu), ci şi doi fotografi din Cernăuţi, Nicolae Hauca şi Dan Ceuca. A fost însă şi o ediţie transfrontalieră, întrucât fotografii nu s-au rezumat la „scanarea” zonei cuprinse între Sighetu Marmaţiei şi Teceu Mic, ci au trecut frontiera, parcurgând localităţile româneşti Apşa de Jos, Apşa de Mijloc, Bouţu Mic şi Cărbuneşti din Ucraina.” (F. Săteanu, www.graiul.ro)