Vernisaj
Miercuri, 13 iulie, ora 17 – Salonul Artelor
De ce “Interval deschis”? Am construit acest titlu prin împrumutarea unui termen matematic, întrucât consider că definiția acestuia este asemănătoare cu esența expoziției.
Toposul existenței noastre acceptă în fiecare clipă noi indivizi, noi ipostaze, fiind locul în care se realizează fuziunea antagonică dintre estetic și inestetic, bine și rău, inteligență și prostie, autentic și fals. Acestea au fost şi sunt acceptate chiar și în present, simbioza lor constituind cotidianul zilelor noastre.
Fotografiile din expoziție încearcă să surprindă acest aspect prin prisma unor instantanee. „Interval deschis”, precum ii sugerează și numele, nu va putea fi considerată niciodată completă pe deplin, deoarece, pe lângă metamorfoza societății, coeficientul de inovație al acesteia continuă să se augmenteze, determinând ca intervalul să rămână deschis.
Expoziţia va putea fi vizionată la Salonul Artelor în perioada 13-25 iulie, conform programului de vară al bibliotecii.