„Crăciun prin ochi de copil” este titlul expoziției de pictură, găzduită de Serviciul Împrumut carte pentru copii și tineret și al cărei vernisaj a avut loc în data de 7 decembrie. Activitatea se înscrie în proiectul cu acelaşi titlu, ce îşi propune să aducă împreună elevi din cadrul învăţământului formal şi informal pentru a realiza împreună o activitate extraşcolară. Realizatori sunt elevi de la Palatul Copiilor Baia Mare (dir. prof. dr. Ion Iuga), Cercurile Pictură / Desen și Arte Textile, coordonați de prof. Anca Gușat și prof. Santa Kinga. În cadrul vernisajului elevii din clasa a III-a Step by Step de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, coordonați de prof. înv. prim. Crina Treger și prof. înv. prim. Carmen Pop, au interpretat colinde.
Sursa: Serviciul Împrumut carte pentru copii și tineret, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Facebook