Fotoreportaj
„Mi-a plăcut arta lucrând cu obiecte, cu produse am încercat să le caut originea, obârșiile” – Nicolae Șerban
Într-o frumoasă zi de primăvară, cu miresme îmbietoare spre o drumeție, am poposit la atelierul meșterului Nicolae Șerban din satul Rogoz, în Țara Lăpușului. L-am găsit prin gospodărie, cu mult interes aplecat spre troița la care mai făcea ultimele retușuri spre a o putea da celui care a comandat-o.
L-am rugat să-mi acorde un scurt interviu. A fost de acord, obișnuit fiind cu aceste interviuri, deoarece multă lume este curioasă să vadă sculpturile sale. Mulțumindu-i pentru timpul acordat, am început prin a-i adresa câteva întrebări care să ne lumineze și să ne îmbogățească cunoștințele în ceea ce privește această artă. Așadar, am început prin a afla cine este acest maestru în ale artei sculpturii.
Cine este sculptorul Nicolae Șerban?
Sunt născut în 1959, sunt pasionat de mic de lemn în primul rând, de tot ceea ce înseamnă creșterea lui. În timpul liceului, spre Sighetu-Marmației am descoperit porțile maramureșene în primul rând. Acolo am prins dragoste față de artă populară. Eu cochetam așa cu mici obiecte și îmi plăcea lucrul de mână cum făceam pe la școală dar în armată mi-am cumpărat o trusă de dălți și sculptură cu care am început sa mă dedic mai mult. La început nu făceam artă propriu zis, făceam mai mult artizanat, lucrări cu valoare de decorațiuni. De mic mi-a plăcut să lucrez cu lemnul, eu spun că, dacă există moștenire genetică, îl moștenesc pe bunicul de la care mi-au rămas niște scule. Mi-a plăcut de mic lemnul însă valoare artistică artă propriu-zisă am început să ii dau doar pe la 25 de ani.
Am început cu lucrări figurative, basoreliefuri cu care am participat pe la expoziții naționale unde au fost foarte bine văzute, si chiar premiate. După aceea am fost invitat pe la diferite târguri, unde ca să măresc portofoliul, am coborât cumva în jos, începând să fac lucrări mai simple, așa cum făceau meșterii noștri, lucrările de artă plastică erau catalogate ca artă naivă, arta plastică făcând parte din pilonul creației populare mergeau la categoria meșteșuguri. Am început să fac linguri, pecetare, căuce, apoi icoane, am un portofoliu variat.
Ce reprezintă pentru dumneavoastră acești stâlpii totemici?
Oarecum tot din inspirație populară, deși prin Maramureș, tradiția stâlpilor totemici era mai puțin cunoscută. Stâlpii mei reprezintă măștile în toate ipostazele, am foarte multe, masca cu valoare de simbol care are în primul rând funcția apotropaică de înlăturare a spiritelor rele. Se poate vedea stâlpul care simbolizează păzitorul casei, pornind de la ideea asta am zis să-mi fac și eu mai mulți de la ideea de decorație, i-am dat și valoarea asta apotropaică de apărare, purificatoare.
Ce obiecte vă place să sculptați mai mult?
Toate mă reprezintă, dar mi-ar plăcea să fac mai mult statuiete, ai satisfacție, statuiete mai simple care nu-s compoziție, nu-s multe personaje, cu un singur personaj, aș putea spune că în fiecare zi pot face o statuetă și odată ce am terminat-o satisfacția apare la sfârșitul lucrului. Eu momentan sunt axat pe troițe, aici sunt solicitări mai multe, și cu greu abordez și alte lucrări. Mi-ar plăcea să stau să fac statuete, care inseamna pentru mine sculptură figurativ. In sculpturile mele regăsim țăranul în toate ipostazele lui, cu munca, cu sărbători.
Ce obiecte păstrați în acest minimuzeu?
E o casă tradițională amenajată ca de sărbători, având lucrări mai multe am încercat să le pun și în casă. Acesta a fost visul meu de începuturi să am o casă tradițională, Am adus-o dintr-un sat vecin, care avea 100 de ani făcută în Băiuț, dată în Libotin din Libotin am adus-o eu, dar cu greu am pus-o pe picioare, mi-a trebuit mai mult de 5 ani.
Cum vă vine ideea să sculptați un anume obiect?
De cele mai multe ori iau lemnul și forma lemnului, alea mi-s cele mai dragi, că celelalte pornind de la idei atunci alegi o formă clasică de lemn și atunci mai poți repeta cumva, chiar dacă nu seamănă o lucrare cu alta îl mai poți relua, în schimb astea care au o formă mai diferită, mai strâmbă mai o creangă au valoare de unicat și cu care trebuie să stau ore întregi și mă uit pe lângă el, lucrând îl văd.
Cum vă alegeți lemnul?
Eu folosesc pentru statuiete lemn de nuc, pare cel mai nobil, e frumos, nu crapă, la fel și prunul și cireșul, dar nucul se pretează din toate punctele de vedere și se lucrează ușor. Stejarul îl folosesc la lucrări mai mari.
Care a fost cel mai deosebit obiect pe care l-ați făcut?
Satisfacțiile le-am avut la obiectele care lucrez mai mult timp, am făcut și mobilier bisericesc, am făcut un iconostas la o biserică, am muncit vreo câteva luni de zile, la o poartă maramureșeană că am mai multe, de exemplu am poarta de la Metro, am lucrat-o cu un colaborator, cea mai mare poartă din județ a deținut recordul o vreme, încă-i în picioare acolo și va dăinui multă vreme. Am troițe foarte multe prin țară, am troițe monumentale care le văd toată lumea, am o troișă la coada Lacului Bicaz, e admirată de sute de turiști.
Spuneți-mi, aveți pe cineva care vă duce acest meșteșug?
În familie am pe băiat, dar de lucrat nu lucrează. Dar sunt optimist că-i văd la târguri, eram o mână de oameni care făceam meșteșug, dar văd că mai vin din altă parte tineri cum am luat și eu la vârstă târzie dar acest obicei nu se va pierde.
Ce reprezintă sculptura pentru dumneavoastră?
Păi de la început a fost o pasiune pe care am făcut-o în timpul liber, acuma e munca de fiecare zi, un mod de viață. Este lucrul meu de bază, pe care-l fac cu plăcere. Este un lucru pe care multă lume îl invidiază, că ți-ai transformat munca în pasiune și este adevărat că fac ceea ce-mi place.
Ce simboluri faceți pe obiectele pe care le sculptați?
Eu folosesc toate simbolurile, care le-am învățat, moștenire în artă, eu povestesc despre simbolul șarpelui, povestesc despre simbolistica lui și îl abordez în lucrările mele, dar pe poarta maramureșeană chiar dacă există tradiția, la muzeu în Sighet se găsesc porți cu simbolul șarpelui, acolo nu-l abordez, îl abordez în alte lucrări mai mici. În schimb funia, cel mai răspândit este funia maramureșeană care o pun, simbolurile solare le pun neapărat apoi simbolurile creștine, problema este că, dacă troița este mai mică, nu încap multe simboluri. Eu mă duc mult pe figurativ, probabil că și de asta au căutare troițele mele, că eu fac iconografie, fac icoane multe pe lucrare cum este Mântuitorul. Este mai ușor să faci o rozetă decât o icoană.
Ce puteți să-mi spuneți despre acest obiect, acest nod?
Este nodul maramureșean, da îl găsim în două ipostaze, eu am două în sensul că eu îi zic „ nodul dracului” care are doar 6 elemente și nodul de fus sau sacru sau nodul dacic mai din plin care are 24 de elemente. Nodul sacru are înăuntru 7 goluri, se introduc pietricele care are la fus zdrăngăne. Nodul dracului e interesant că deși are 6 elemente foarte greu se pune la loc. Mitul spune că ar fi pornit din Maramureș, unii îi spun și „nod dacic”- Ion Marchiș. Mi-au plăcut mult cărțile tot ce-am prins am studiat, și muzeele, oricând am dat peste un muzeu în drumul meu nu am ezitat să-l văd. Mi-a plăcut arta lucrând cu obiecte cu produse am încercat să le caut originea, obârșiile. Dacă le cauți le găsești, și le spun interpretare, chiar la pomul vieții și la floarea vieții, Mircea Eliade i-a dat 12 interpretări că așa a găsit el. La noi se leagă de cultul dendrologic.
Primiți comenzi pentru ceva anume?
Dacă m-am axat pe troiță fac troiță, m-am legat de orice, fac orice comenzi primesc. Eu acum m-am specializat pe ideea de troițe și cu modele mele care mă reprezintă. În încheiere nu aș vrea să mă plâng de ceva anume, când am fost tânăr spuneam că mi-ar plăcea sprijin de la administrație, dar acuma mă descurc. Mulțumesc pentru timpul acordat, cu promisiunea că vom mai reveni cu drag prin aceste locuri.
Interviu realizat de Ioana Dunca, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare;
Foto © Adrian Man, Portal Maramureş
