În fiecare an, Ziua Internațională a Cărții Dăruite se sărbătorește în data de 14 februarie.
Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” Baia Mare a ținut, încă din anul 2018, să celebreze această zi într-o manieră inedită, prin demararea/implementarea proiectului ANTICARIATUL DONATORILOR. Scopul acestuia este de a oferi, în mod gratuit, cărțile primite ca donație și care constituie pentru bibliotecă “un surplus prețios”, după cum afirma, la inaugurarea proiectului, dr. Teodor Ardelean, directorul bibliotecii și inițiatorul acestuia.
Cărțile sunt expuse la intrarea principală în bibliotecă, iar succesul acestui proiect a fost vizibil și cuantificabil încă de la debut. Astfel, au fost oferite, de la inițierea proiectului și până în prezent, peste 62.000 de cărți.