La Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, a avut loc ieri, 28 mai, un eveniment special, dedicat poftei de a trăi și de a spune povești, la care au luat parte cu bucurie păstrători de rosturi și tradiții românești din acest colț de țară.
Lansarea albumelor „Bucătăria hoinară se întoarce” și „Bucătăria hoinară se gătește de plecare”, volumele 2-3 din seria „Bucătăria hoinară”, semnate de artistul fotograf Răzvan Voiculescu, precum și vizionarea scurtmetrajelor de realizare a acestora, au încântat publicul prezent în sală.
Evenimentul a fost moderat de olarul Daniel Leș din Baia Sprie, la rândul său un ambasador al tradițiilor maramureșene.
Au luat cuvântul dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, Mircea Groza, culegător de rețete gastronomice tradiționale din Sălaj, precum și fotograful Răzvan Voiculescu.
Surpriza serii au constituit-o Horitoarele din Lăpușul Românesc, îmbrăcate în straie tradiționale, iar la finalul evenimentului interpreta de muzici tradiționale, Lorena Oltean, i-a încântat cu vocea sa pe cei prezenți.
Sursa: Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare – Facebook | Event
Agenda evenimentelor la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, săptămâna 27 mai – 1 iunie 2024;