Sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 12.00, la Sala Mare a Teatrului Municipal Baia Mare, a avut loc lansarea volumelor „Mărturiile mele – politica externă a Egiptului: 2004-2011” și „Martor la război și pace”, ambele scrise de Ahmed Abu al-Gheit, diplomat egiptean, fost ministru de externe și secretar general al Ligii Statelor Arabe, apărute la Editura Proema, Baia Mare, 2020, în traducerea lui Dumitru Chican. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Local al Municipiului Baia Mare în colaborare cu Teatrul Municipal Baia Mare și Asociația Nord pentru Cooperare și Integrare Baia Mare.
Moderatorul întâlnirii a fost Alexandru Peterliceanu, directorul editurii Proema, unde începând cu anul 2011 au fost editate peste 50 de titluri din literatura de expresie arabă și traduceri în limba română, în colecția „Biblioteca arabă”. În deschidere, Ioan-Doru Dăncuș, primarul Municipiului Baia Mare, a adresat un cuvânt de bun-venit oficialităților prezente în sală.
Prezent la eveniment, Excelența sa, Moayad Fathallah Mohamed EL DALIE, Ambasadorul Republicii Arabe Egipt în România, s-a adresat publicului, manifestându-și bucuria de a participa în „minunatul oraș istoric, Baia Mare”, la un „omagiu adus culturii și civilizației arabe – o moștenire lăsată lumii, din care e mândru că face parte”.
Tot cu această ocazie, a luat cuvântul dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, care în urma lecturării celor două cărți lansate, a rămas puternic impresionat de omul animat de iubirea de țara lui, diplomatul egiptean Ahmed Abu Al-Gheit, care consideră Egiptul o construcție dintr-un granit special, în care au fost încrustate toate dinastiile faraonice, mereu de gardă la mersul vremurilor.
„Îmi permit, după lectura cărților sale, să-l numesc pe Ahmed Abu Al-Gheit un performer al diplomației universale și purtător de expresie al înțelepciunii arabe. Bun venit în bibliotecile noastre celor două cărți mărturisitoare și îndrumătoare pentru orice purtător de inteligență și rațiune, indiferent de punctele sale referențiale de pe mapamond”.
Evenimentul a fost urmat de Spectacolul muzical, poetic (poezie din țările arabe) și coregrafic „Punte între lumi și inimi”, susținut de actorii Teatrului Municipal Baia Mare.
Sursa: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” | Facebook