Johann Sebastian Bach – 271 de ani de la moartea compozitorului german

Johann Sebastian Bach, o viață ieșită din comun – 271 de ani de la moartea compozitorului german. Considerat în mod unanim ca unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, operele lui Johann Sebastian Bach sunt apreciate pentru profunzimea intelectuală, stăpânirea mijloacelor tehnice şi expresive, pentru frumuseţea artistică. Expoziție de carte realizată la Sala de lectură – Carte curentă.

Biblioteca de idei. Pentru cei care vor să trăiască istoria așa cum a fost!

Ideea de a organiza spectacole de „istorie vie” nu e deloc nouă. Încă din vremuri imemoriale se organizau astfel de „turniruri” și „demonstrații” prin cetăți și castele, spre a menține în stare de trezie sentimentul „partici­pării”. Dar adevărata „înviere” a acestei forme de „teatru istoric” a venit în ultimii cincizeci de ani, chiar pe fondul…

Europeana.eu – Biblioteca digitală europeană

de Diana FILIP. O bibliotecă digitală este acea bibliotecă în care marea majoritate a documentelor care fac parte din patrimoniul ei au fost convertite în formate care să poată fi accesate prin intermediul calculatorului. Suportul informaţional pus la dispoziţie de aceste biblioteci are o disponibilitate non-stop în mediul online, putând fi accesat, de oriunde, concomitent de mai mulţi utilizatori.

55 de ani de la moartea folcloristului și bibliografului Ion Mușlea (27 iulie 1966)

Din patrimoniul Colecțiilor speciale ale bibliotecii: 27 iulie – 55 de ani de la moartea folcloristului și bibliografului Ion Mușlea (1899-1966). Ion Mușlea a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității din Cluj (1918-1922) și studii de specializare la „École roumaine en France” din Paris (1922-1925). În 1927 devine doctor în etnografie și folclor.…

André Maurois – 136 de ani de la naștere

La 26 iulie 1885 s-a născut scriitorul francez André Maurois. A scris romane psihologice, nuvele, eseuri, critică literară și monografii istorice, dar a devenit cunoscut mai ales datorită biografiilor literare făcute unor personalități ca: Honoré de Balzac, George Byron, Ivan Turgheniev, Voltaire, Châteaubriand, P.B. Shelley, Frederic Chopin, Marcel Proust, Victor Hugo, Benjamin Franklin ș.a.
Lucrări aflate în fondul Colecțiilor Speciale.

Biblioteca de idei. Conexiuni peste timpuri și spații

Zilele trecute, mi-au parvenit volumele „Epihia în stil valah”, „Anotimpurile unei țigănci” și „Călare pe milioane de dolari”, semnate în anii 2003-2006 de prozatorul Romulus Zaharia. Acestea veneau din lada de zestre a fiului scriitorului, botezat și cu prenumele tatălui, ajuns împreună cu soția sa Florica prin Țara Lăpușului, la întâlniri de mare interes național…