Lansarea studiului monografic „Satu Nou de Sus – file de istorie”

În ziua de 3 decembrie 2023, prof. dr. Teodor Ardelean – directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare a fost invitat să participe în organizarea Primăriei Orașului Baia Sprie, județul Maramureș (primar Adrian Alin Sebastian Birda) la lansarea lucrării monografice „Satu Nou de Sus – file de istorie”, autor Gheorghe Muntean, eveniment care s-a desfășurat…

Părintele Cleopa, un mare stareț misionar

2 decembrie – 25 de ani de la moartea preotului ortodox Ilie Cleopa – Vitrină de carte realizată la Compartimentul Împrumut carte pentru adulți – „Părintele nostru Cleopa Ilie, duhovnicul Mănăstirii Sihăstria, este binecunoscut, atât în țară, cât și peste hotare, ca un mare duhovnic, rugător și scriitor bisericesc al monahismului românesc din ultimii 50…

Diarium Academicum Septentrionis (XLVI)

21 iulie 2016. Citim în „Evenimentul Zilei” din 22 iulie a.c.: Singurul român Membru al Academiei Agricole a Franței, omagiat la împlinirea vârstei de 90 de ani. Ambasada României de la Paris a organizat o recepție în cinstea acestei aniversări, ocazie cu care academicianului francez Cicerone Rotaru i-a fost acordată din partea Centrului Cultural-Social Vișeul de Sus o…

Despre inteligența artificială

De Raluca DONCIU  Inteligența Artificială: riscuri și beneficii în era tehnologică În ultimele decenii, inteligența artificială (IA) a captat atenția omenirii mai mult ca niciodată, oferind o serie de inovații, dar și provocări semnificative. De la sistemele de recunoaștere facială până la asistenții virtuali și mașinile autonome, impactul inteligenței artificiale se resimte în diverse domenii,…

„Veniți, români din lumea-ntreagă!”

În data de 28 noiembrie, în Sala de conferințe, a avut loc activitatea cu titlul „Veniți, români din lumea-ntreagă!” dedicată Zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Programul a cuprins: cântece și poezii patriotice, momente folclorice și un duet instrumental. Realizatori au fost elevi de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” (dir. prof. Mihaela Cristina…

Janeta Ciocan la ceas aniversar – 75 de ani de la naşterea muzeografei maramureşene

Janeta Ciocan s-a născut la Timișoara, iar din anul 1960 trăiește în Baia Mare. Studiile liceale le-a urmat la Liceul „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, iar în anul 1971, a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Babeș – Bolyai” din Cluj Napoca. Din 1971 lucrează ca muzeograf la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare.

Lansare de carte: „Cei care te iau și te duc”, de Meryl Ain

Luni, 27 noiembrie 2023, ora 13.00 – Sala de conferințe: Fundația Tarbut din Sighetu Marmației în colaborare cu Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” și Asociația Maramureș Heritage organizează lansarea cărții „Cei care te iau și te duc”, scrisă de Meryl Ain. Evenimentul are loc în cadrul Zilelor europene ale culturii evreiești. Invitați: Peninah Zilberman, președinte Fundația…

Lansarea volumului de documente „Românii din dreapta Tisei (Maramureșul istoric, Transcarpatia, Ucraina)”

Sâmbătă, 25 noiembrie 2023, ora 14.00, Centrul Românilor din Transcarpatia, Apșa de Jos, Ucraina: Departamentul pentru Românii de Pretutindeni în colaborare cu Uniunea Regională din Transcarpatia „Dacia” organizează lansarea volumului de documente „Românii din dreapta Tisei (Maramureșul istoric, Transcarpatia, Ucraina)”