Terapia prin muzică, la Filiala Traian

Luni, 19 iunie 2023, ora 16: Activitate realizată la Filiala Traian prin care vom sărbători Ziua Europeană a Muzicii (21 iunie), cu acest prilej am invitat-o pe Maria Pinte – practicant Terapii Complementare să ne dezvăluie câteva beneficii ale muzicii. Muzica ajută la dezvoltarea emoțională, a memoriei, ajută la identificarea unor stări emoționale, la conștientizarea…

Vitrină de carte: Ion Banu, cercetător de marcă în domeniul filosofiei

Azi, 16 iunie, se împlinesc 110 ani de nașterea filosofului român de origine evreiască (1913), membru corespondent al Academiei Române. „Reputat istoric al filosofiei, a ilustrat acest domeniu prin cercetări cu larg orizont teoretic, devenite de mult piese de referințe în literatura de specialitate. Îndeosebi preocupările sale teoretico-metodologice privind filosofia istoriei filosofiei au căpătat recunoaștere…

Azi îl sărbătorim pe Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”

Dacă vei putea rămâne mereu în prezent, vei fi un om fericit! – este una dintre „rostirile” scriitorului brazilian Paulo Coelho, pe care ați evidențiat-o în una dintre tabletele dumneavoastră, intitulată „Adevărata chimie a vieții”, și pe care o folosim acum, la ceas aniversar, pentru a vă asigura în „frânturi de gânduri” că pentru noi…

Editura Școala Ardeleană – „Autorul Zilei: Teodor Ardelean”

A publicat la Editura Școala Ardeleană: „Pietre unghiulare pentru o… bibliotecă de idei” (2015), „Rosturi şi rostiri…” (2016), „Gânduri pentru o… bibliotecă de idei” (2017), „Biblioteca de idei. Semper fidelis” (2021). TEODOR ARDELEAN (n. 14 iunie 1951, Moigrad-Porolissum, județul Sălaj) este directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare. A publicat volumele: „Fariseii lui Iehova” (1983),…

Diarium Academicum Septentrionis (XXII)

De dr. Teodor ARDELEAN  1 iulie 2005. În cadrul Zilelor POESIS de la Satu Mare, delegația maramureșeană (dr. Gheorghe Pop, Săluc Horvat și Teodor Ardelean) se întâlnesc cu Profesorul Nicolae Manolescu. Se analizează posibile proiecte de colaborare.   15 iunie 2004. În organizarea Bisericii Greco-Catolice din Baia Mare (str. Agriculturii), a Părintelui Ioan Cristian Albu, paroh,…

Centenarul Facultății de Farmacie a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”

  Carol Davila a fost un medic român de prestigiu, de origine italiană. Davila a studiat medicina la Universitatea din Paris și a absolvit în februarie 1853. El a organizat serviciul medical militar pentru armata română și sistemul de sănătate publică al țării. Împreună cu Nicolae Kretzulescu, Davila a inaugurat învățământul medical în România în…

„Explorarea spaţiului cosmic” – expoziţie de carte la Filiala Iorga

„Explorarea spațială este utilizarea astronomiei și a tehnologiei spațiale pentru a explora spațiul exterior. În timp ce studiul spațiului este realizat în principal de astronomi cu telescoape, explorarea sa fizică este realizată atât de sonde spațiale robotizate fără pilot, cât și de zboruri spațiale umane.” Sursa: Wikipedia Expoziţie de carte la Filiala Nicolae Iorga, Biblioteca…