Revista Tactica şi Strategia la al 7-lea număr

Într-o prezentare grafică excepţională, aşa cum deja ne-a obişnuit, numărul 7 al revistei Tactica şi Strategia ne prezintă, în cele 100 de pagini rotunde ale sale, un grupaj de articole captivante, aş zice de mare interes pentru pasionaţii de istorie, măcar naţională. Editorialul semnat de redactorul-şef Cristian Mareş face o succintă introducere în tematica celor…

Împădurim Maramureșul

Sâmbătă 17 aprilie 2021, Consiliul Județean Maramureș în parteneriat cu Direcția Silvică Maramureș – Romsilva, a organizat acțiunea „Împădurim Maramureșul”, la Ocolul Silvic Șomcuta Mare. La această acțiune benefică pentru natură și sănătate, au participat și angajați ai Bibliotecii Județene “Petre Dulfu” Baia Mare. S-au plantat aproximativ 5.000 de puieți pe o suprafață de 1…

Catedra cimitirelor…

Titlul acestei însemnări este inspirat din cartea publicată (în regie proprie) de profesorul Ioan Dărăbăneanu din Beiuș, intitulată „Catedra Cimitirului din Deal”. Metafora epică este utilizată de autor în ideea că cei trecuți spre veșnicie și împă­mântați în Dealul Beiușului nu și-au încheiat „mandatul apostolic” nici prin pensionare și nici prin moarte.

Apariții editoriale. Două cărți care se recomandă de la sine

„Crișana – Maramureș. Atlas geografic al patrimoniului turistic. Geographical atlas of tourism heritage”, lucrare cu o grafică excelentă, cu un remarcabil potențial de adresabilitate, pune în valoare diversitatea patrimoniului turistic din cele două regiuni, încă insuficient valorificat prin turism; „Geneza orașelor medievale în Transilvania”, lucrare ce se adresează arhitecților, istoricilor și specialiștilor în istoria urbanismului…

Maramureşul oglindit în scrieri: File de cronică: ţinuturile Chioar, Codru, Lăpuş, Maramureş”

Maramureşul oglindit în scrieri (Selecție dintr-o bibliografie parțial adnotată) Recomandarea săptămânii: „File de cronică: ţinuturile Chioar, Codru, Lăpuş,Maramureş”; vol. I (din paleolitic până în 1918)/Laura Temian, Lazăr Temian, Valentin Băinţan, Zamfir Dragomir, Laviniu Ardelean. Baia Mare, 2016, – 637 p.