165 de ani de la nașterea profesorului Ioan Bianu – creatorul şcolii româneşti de biblioteconomie şi bibliografie

Din patrimoniul Colecțiilor speciale ale bibliotecii: Ioan Bianu a absolvit cursurile gimnaziale la Blaj, iar pe cele universitare la București în cadrul Facultății de Filosofie și Litere. Și-a continuat studiile la Milano, Madrid și Paris, cercetând totodată modul de organizare și funcționare a marilor biblioteci. A fost bibliotecar, profesor la Liceul „Sfântul Sava”, profesor universitar,…

Simpozionul internațional “Maramureș – promotor al culturii și identității românești în lume”.

Vineri, 3 septembrie, la Catedrala Episcopală “Sfânta Treime” din Baia Mare a avut loc Simpozionul internațional “Maramureș – promotor al culturii și identității românești în lume”. Evenimentul este organizat într-un an special, declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind ”Anul Omagial al pastorației românilor din afara României”, și a adus Maramureșului…

Festivitatea de comemorare a poetului PETÖFI SÁNDOR

Consiliul Județean Maramureș prin Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania”, în parteneriat cu Primăria Coltău vă invită să participați la ”Festivitatea de comemorare a poetului Petöfi Sándor”, care se va desfășura în perioada 4 – 5 septembrie 2021. Activitățile din cadrul evenimentului se vor desfășura în curtea Castelului Teleki și a Școlii Gimnaziale Petöfi Sándor. Acest eveniment…

Proiect cultural de anvergură internațională: „Maramureș – promotor al culturii și identității românești în lume”

În contextul declarării Anului 2021 ca fiind „Anul Omagial al pastorației românilor din afara României” de către Biserica Ortodoxă Română, Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, Consiliul Județean Maramureș, Asociația de Turism, Consultanță și Implementarea Proiectelor Europene și GAZETA de Maramureș, sub egida Academiei Române, filiala Cluj, derulează proiectul „Maramureș-promotor al culturii și identității românești…

Calendarul cultural, Septembrie

1 septembrie – Ziua Diplomaţiei Române În fiecare an, în luna septembrie, este marcată Ziua Diplomaţiei Române, care a fost instituită prin Legea 269/2003 privind Statutul Corpului Diplomatic şi Consular al României. Potrivit articolului 61 al actului normativ menţionat, Ziua Diplomaţiei Române este marcată “pentru omagierea tradiţiei diplomatice româneşti şi pentru stimularea activităţii Corpului diplomatic…

Limba română, „Cântarea Cântărilor” neamului românesc

31 august – Ziua Limbii Române. Vitrină de carte realizată de Compartimentul Împrumut carte pentru adulți: Limba română, „Cântarea Cântărilor” neamului românesc. Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicită proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române.