Colecții speciale: Mircea Eliade – 115 ani

9 martie – 115 ani de la nașterea filosofului, eseistului și romancierului Mircea Eliade – expoziție de carte realizată la Compartimentul Colecții speciale. Cu această ocazie vă prezentăm și dedicația autografă a marelui scriitor pe volumul Fragmentarium, București, Editura „Vremea”, 1939, pentru George Călinescu: „Dlui G. Călinescu / această carte de controverse / timide. /…

Expoziţie de reviste: Postul Paştilor, calea către sine!

Postul Paştilor, calea către sine! – Expoziţie de reviste realizată de Compartimentul sală de lectură Periodice – Început de Post şi Primăvară! Postul Paştilor, prilej pentru introspecţie, aşezare a gândurilor, înnoire şi înălţare spirituală. Natură şi Om în zbateri plăpânde pe drumul biruinţei spre Lumină! „Situaţia creştinului e la fel de paradoxală ca a lui…

Teodor Ardelean – „cetăţeanul de onoare al cărţilor”

de Mircea DAROŞI  A devenit o tradiţie în viaţa noastră culturală, ca în momentele aniversare, oamenii de-o aleasă ţinută intelectuală să fie elogiaţi pentru faptele lor exemplare ce le onorează biografia. „Un astfel de om excepţional este distinsul dr. Teodor Ardelean care, dintr-o generozitate greu de egalat, şi-a dedicat întreaga carieră proiectelor culturale ambiţioase cărora…

Expoziţie de carte: Calendarul lecturii – Martie 2022

Calendarul lecturii, expoziţie de carte realizată la Compartimentul Împrumut carte pentru adulţi MARTIE – O biografie sau o carte de memorii Din bogatul fond de cărţi disponibile au fost selectate o gamă variată de monografii, cu accent pe noutăți, în scopul promovării colecțiilor de documente destinate împrumutului la domiciliu din cadrul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”.…

„10 femei de 10”

  Era o vreme când singura creativitate celebrată a femeilor era cea din sfera procreării, dar din fericire azi, cel puțin într-o parte de lume, femeile sunt văzute ca parteneri întru totul capabili de inventivitate și performanță în orice domeniu al vieții omenești. Pentru a puncta Ziua Internațională a Femeii, Compartimentul Împrumut carte pentru adulți…

Agenda evenimentelor la biblioteca județeană „Petre Dulfu”, 7-12 martie 2022

Miercuri, 9 martie ora 10.00, Sala de conferințe Serviciul Împrumut carte pentru copii și tineret din cadrul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” în colaborare cu Școala „Ion Luca Caragiale” Baia Mare organizează o vizionare de film pentru elevii clasei a II-a. Joi, 10 martie ora 10.00, Sala de conferințe Serviciul Împrumut carte pentru copii și tineret…

Exponatul lunii martie la Muzeul Maramureşan: „Diplome maramureșene de secol XIV și XV”

În luna martie, Muzeul Maramureșan vă prezintă cartea „Diplome maramureșene de secol XIV și XV” care îl are ca autor pe Dr. Ioan Mihalyi de Apșa (1844-1914). Volumul se constituie ca un corpus de documente medievale, ordonate și adnotate, despre Țara Maramureșului. Preocupările lui Ioan Mihalyi de Apșa pentru depistarea și copierea documentelor datează din…