Diarium Academicum Septentrionis (LXXXIV)

27 noiembrie 1963. Primește „Bun de tipar” la Editura Științifică volumul Eminescu despre problemele limbii române literare de Gheorghe Bulgăr (116 p.). O concluzie: „Cel mai artist dintre scriitori s-a dovedit a fi și cel mai documentat cunoscător al bogăției limbii, al legilor și posibilităților ei de dezvoltare. Nici un scriitor român n-a studiat mai…

Cartea săptămânii – Dutch Painting

„Această ediție conține o scurtă trecere în revistă a dezvoltării și influenței picturii în Țările de Jos de Nord, mai târziu republica celor șapte Țări de Jos unite. Flamandii au fost cei mai mari pictori din Țările de Jos timp de două secole, după care rolul lor a fost preluat în mare parte de pictorii olandezi în secolul al XVII-lea. Acesta a marcat începutul secolului de aur al picturii olandeze, caracterizat printr-o multitudine de maeștri, stiluri și genuri nemaivăzute până atunci, dintre care cele mai importante sunt acoperite aici cu exemple”.

Calendarul lecturii: SEPTEMBRIE – Irvin Yalom

Compartimentul Împrumut carte pentru adulţi vă propune, din abundenţa de cărţi disponibile, o gamă variată de lecturi pentru anul 2024. Lună de lună, calendarul evocă viața și creația unei personalități remarcabile, care prin opera sa a marcat umanitatea. SEPTEMBRIE – Irvin Yalom Compartimentul Împrumut carte pentru adulţi, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Facebook…

Adunarea generală anuală a Federației Române de Orientare la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare

Vineri, 6 septembrie 2024, în Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare a avut loc Adunarea Generală Ordinară a Federației Romane de Orientare. Subiectele de interes au fost prezentarea și aprobarea rapoartelor de activitate din anul precedent și anul curent, precum și problemele actuale ale Orientării din România.   Sursa: Biblioteca Județeană…

Muzeul Satului din Baia Mare – patru decenii de moștenire culturală

La Muzeul Satului din Baia Mare s-a desfășurat, sub egida Consiliului Județean Maramureș și a Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, expoziția aniversară prilejuită de împlinirea a 40 de ani de la deschiderea oficială a muzeului (1984-2024). Pentru a marca acest moment de mare însemnătate pentru instituția sus-amintită, începând cu ora 11:00 s-a…

Lansare de carte: „Șișești – Maramureș în vâltoarea istoriei” de Gavril Babiciu

Vineri, 13 septembrie, orele 18.00 -20.00, Căminul Cultural Șișești Va avea loc lansarea cărții „Șișești – Maramureș în vâltoarea istoriei” a autorului Gavril Babiciu, apărută la Editura Marist, Baia Mare, 2024. Evenimentul este organizat de Primăria comunei Șișești, primar Ioan Tentiș. Din partea bibliotecii vor participa: dr. Teodor Ardelean – director, Marcel Țura – Șef…

205 ani de la nașterea lui Nicolae Filimon

„Nicolae Filimon – 205 ani de la naştere” – vitrină de carte realizată la Filiala „Nicolae Iorga’’ Nicolae Filimon s-a născut în data de 6 septembrie 1819, la Bucureşti şi s-a stins din viaţă la 19 martie 1865, Bucureşti. „Înainte de a se remarca ca scriitor, desfăşoară o bogată activitate publicistică. A scris cronici muzicale…

Vernisaj Remarcabil în Bârsana – „Ielele – The Ugly and The Beautiful” – Vanessa Singenzia

Joi, 5 septembrie, de la ora 16:00, la Muzeul Școlar din Bârsana va avea loc vernisajul expoziției „Ielele – The Ugly and The Beautiful” realizată de artista Vanessa Singenzia. „Vă invităm să descoperiți magia măștilor tradiționale românești printr-o nouă perspectivă, la vernisajul artistei Vanessa Singenzia, de la Muzeul Școlar din Bârsana. Vernisajul face parte din…