Sărbători frumoase!
După aproape 6 luni, Teatrul Municipal Baia Mare își prezintă programul lunar în formatul binecunoscut tuturor, dinainte de perioada de pandemie.
După aproape 6 luni, Teatrul Municipal Baia Mare își prezintă programul lunar în formatul binecunoscut tuturor, dinainte de perioada de pandemie.
Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” Baia Mare în parteneriat cu Asociaţia Rotaract Club Team, Asociaţia Voluntari pentru Viitor, Inspectoratul Şcolar Maramureş şi Graiul Maramureşului a lansat, luni, 10 octombrie 2011, concursul de afişe cu tema: “VOLUNTARIAT”.
Joi, 6 octombrie 2011, ora 17:30 – Sala de conferințe
de dr. Teodor ARDELEAN Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare Sunt câteva sintagme în domeniu care exprimă aproximativ aceeaşi idee: „libertate prin cultură”, „libertate prin carte”, „cartea – o fereastră spre libertate”, „cărţile – imperiul adevăratelor libertăţi” ș.a. E vorba de mediul penitenciar şi de rolul culturii în realizarea „pregătirii pentru libertate”, atât de necesară în procesul educativ al deţinuţilor. …
Vineri, 30 septembrie 2011, ora 13 – Salonul artelor
Luni, 12 septembrie 2011, ora 15.00 – Sala de Conferinţe
De dr. Teodor ARDELEAN, Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare. Ne-am revendicat mereu în istorie de la statutul de „sedentari”. Probabil că am şi fost „cel mai sedentar popor al Europei”. O bună bucată de vreme. Căci înainte-vreme, de aici din Bazinul Carpaţilor se pare că au pornit populaţiile spre celelalte zări. Aici erau…
Vineri, 26 august 2011, ora 12,00 – Sala de Conferinţe
Sâmbătă, 13 august, 2011, ora 12,30 – Sala de Conferinţe
Ştim cu toţii că cel mai prolific autor român a fost Nicolae Iorga. Despre viaţa şi activitatea acestui veritabil titan al culturii române ştie tot românul câte ceva.