Penticostar, Iași, 1753

Din patrimoniul Colecțiilor Speciale ale bibliotecii: . Penticostar, Iași, 1753 . Oglinda paginii de titlu: PENTICOSTARION / Ce are întru sine slujba ce i să cuvine. / Care acum întâiu s-au tipărit, / În zilele prea înălţatului Domn: / Io Constantin Mihail Racoviţă VoeVod. / Cu Blagoslovenia, și cu chieltuiala Prea / sfinţitului Mitropolit, atoată…

„Calendarul românesc 2021”

„Calendarul românesc”, la începuturi cu titlul „Calendarul Nostru” apare începând din anul 1952. Anul 2020, marcat în toate domeniile de pandemia cu coronavirus, a fost primul când nu am primit finanţare pentru editarea şi tipărirea acestuia. Cei care urmăresc viaţa minorităţilor din Ungaria ştiu că, la nivel central, la Fondul Bethlen Gabor din Budapesta, în primăvara acestui…

Poezii, Mihai Eminescu, Aarhus, 1989

Din patrimoniul Colecțiilor Speciale ale bibliotecii: . Poezii, Mihai Eminescu, Aarhus, 1989 . Oglinda paginii de titlu: Eminescu / Poezii / După edițiile critice îngrijite de / Perpessicius / Editura / Victor Frunză / Danemarca / 1989. Volumul conține opera poetică integrală a lui Mihai Eminescu, încadrată în trei secțiuni: Antume, Postume și Anexe precum…

Zilele Culturii Naționale la MNLR, 15-31 ianuarie

În perioada 15 – 31 ianuarie, Muzeul Național al Literaturii Române, cu sprijinul Ministerului Culturii, organizează o serie de evenimente on-line și off-line, dedicate culturii naționale și importanței sale în context european. Evenimentele on-line vor fi disponibile pe site-ul MNLR, pe paginile de Facebook și Instagram ale MNLR, precum și pe platforma web www.culturaindirect.ro. Printre…

Biblia de la București, 1688

Din patrimoniul Colecțiilor Speciale ale bibliotecii: . Biblia de la București, 1688 . Biblia de la București, sau Biblia lui Șerban Cantacuzino cum mai este cunoscută, este prima traducere integrală a Bibliei în limba română, traducere care prin prelucrarea graiurilor folosite în alte traduceri și utilizând tradiția fonetică a textelor anterioare a reușit să îmbogățească…

In memoriam preot academician Iosif Mircea Păcurariu (30 iulie 1932 – 13 ianuarie 2021)

Iosif Mircea Păcurariu – un mare istoric al Bisericii Ortodoxe Române s-a născut pe 30 iulie 1932 în localitatea Ruși, județul Hunedoara, într-o familie de preot. A studiat la Liceul „Decebal” din Deva (1943-1951), la Facultatea de Istorie a Universității din Cluj (1951-1952), la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1952-1956), iar apoi a urmat cursuri de…

Ion Minulescu – poet, prozator şi dramaturg. 140 de ani de la nașterea scriitorului

Azi, 6 ianuarie, se împlinesc 140 de ani de la nașterea scriitorului. Apreciat în epoca sa ca dramaturg şi ca prozator, Ion Minulescu a fost în conştiinţa contemporanilor şi continuă să fie perceput, în primul rând, mai ales ca poet. Este considerat de criticul și istoricul literar Eugen Lovinescu, „adevăratul stegar al mișcării simboliste… poezia…

„Dar de Crăciun”, Sibiu, 1897

Publicat: 21 Decembrie 2020. Din patrimoniul Colecțiilor Speciale ale bibliotecii: „Dar de Crăciun”, Sibiiu, 21 Decemvrie v. 1897 .Din traista lui Moș Crăciun. În 1897, „Foaia poporului”, cel mai popular ziar românesc din Ardeal, publică la Sibiu o broșură destinată tuturor cititorilor săi și intitulată „Dar de Crăciun”, în care sunt cuprinse texte semnate de…