„Ce mai citesc copiii” – Club de lectură la Filiala Traian

Filiala Traian a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” organizează pe perioada verii clubul de lectură „Ce mai citesc copiii”. Acesta se adresează copiilor cu vârste între 7 și 14 ani și va avea loc săptămânal, miercurea, în intervalul orar 16:00 – 18:00. Miercuri, 4 septembrie, Filiala ,,Traian” va găzdui ultima întâlnire din cadrul clubului de lectură…

Agenda evenimentelor la Biblioteca Județeană, 2 – 6 septembrie 2024

  Marți, 3 septembrie ora 17.00, Salonul Artelor: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” organizează vernisajul expoziției de pictură și fotografie a soților Julianne și Philip Müller. Aceasta poate fi vizitată la Salonul Artelor în perioada 3-13 septembrie. Miercuri, 4 septembrie orele 16.00 – 18.00, Filiala Traian: Filiala „Traian” va găzdui ultima întâlnire din cadrul ,,Clubului de…

Noaptea Muzeelor la sate – Maramureș

Peste 120 de obiective participă la Noaptea Muzeelor la Sate, care va avea loc în 31 august. Inclusiv destinații din Maramureș se regăsesc pe harta evenimentului ajuns la a doua ediție. Este vorba despre: Ansamblul Muzeal și Monumental „Dr. Vasile Lucaciu” Șișești (program 17:00 – 22:00), Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” din Săcălășeni (program…

Festivalul multicultural „Noi cu a noști” – Muzeului Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” Sighetu Marmației

FESTIVAL MULTICULTURAL SIGHET 2024 Muzeul Maramureșean, instituție subordonată Primăriei și Consiliului Local Sighetu Marmației, are deosebita plăcere de a vă invita la festivalul multicultural „Noi cu a noști!”, un eveniment care se va desfășura în perioada 30 august – 1 septembrie 2024, în incinta Muzeului Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș”. Evenimentul face parte din cadrul proiectului…

Săptămâna Limbii Române – Cuvinte care ne leagă – Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”

Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” are plăcerea de a vă invita la o serie de activități culturale, academice și educaționale, înscrise sub egida: Săptămâna Limbii Române, un proiect dedicat celebrării și promovării limbii române, care se va desfășura între 30 august și 6 septembrie 2024. Activitățile vor marca sărbătorirea, în 31 august, a…

Asociația Maramureș Heritage organizează un concert de muzică klezmer

Pentru al treilea an consecutiv, Asociația Maramureș Heritage organizează în Baia Mare un concert de muzică klezmer. Va fi susținut de trei artiști din Statele Unite ale Americii. Jeremiah Lockwood este un cercetător, chitarist și compozitor a cărui activitate se concentrează pe tradiția muzicii cantonale. Bunica lui s-a născut în orașul transilvănean Valea lui Mihai.…

Diarium Academicum Septentrionis (LXXXII)

14/27 octombrie 1918. La Iași, unde funcționa, „retrasă”, din cauza condițiilor războiului, și Academia Română, Nicolae Iorga revine cu mai multe precizări la tema comunicărilor din 28 septembrie și 5 octombrie 1917, dedicate centenarului marelui român care a fost Mihail Kogălniceanu. Aici, istoricul remarcă rolul „călugărului Vida” la creșterea copilului boierului Ilie Kogălniceanu: „Nu greșim…

Rodica Ojog-Brașoveanu: viața și opera – 85 de ani de la nașterea scriitoarei – Vitrină de carte

Rodica Ojog-Braşoveanu s-a născut la 28 august 1939, la Bucureşti. După încheierea studiilor de drept, a început să profeseze avocatura. În anul 1969, debutează în literatură cu un scenariu de televiziune – „Crima din Cişmigiu”, iar doi ani mai târziu publică romanul „Moartea semnează indescifrabil”. Ca urmare a succesului publicistic, a renunțat la avocatură, după…