Calendar cultural
În urmă cu 135 de ani s-a născut, în Gurasada, Hunedoara (Austro-Ungaria), Silviu Dragomir. Istoric, om politic, membru titular, din 1928, al Academiei Române, a fost eliminat în anul 1948 din Academia R.P.R. de către comuniști.
A participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, unde a îndeplinit funcția de secretar. A fost Ministru de Stat, apoi Ministru al Minorităților.
A fost profesor universitar de istoria popoarelor din sud-estul Europei la Facultatea de istorie a Universității din Cluj, între anii 1918-1947. La Universitatea din Cluj a îndeplinit funcții importante, precum prodecan, decan, prorector. A scris lucrări valoroase despre istoria Europei de Sud-Est, despre legăturile dintre Țările Române în epoca medievală, despre Revoluția de la 1848 din Transilvania, și e și autorul unei renumite monografii a lui Avram Iancu.
Arestat în 1 iulie 1949 de regimul de opresiune comunist, a fost dus la Sighet în mai 1950 pentru 24 luni. Pedeapsa i-a fost majorată cu 60 luni, fiind eliberat abia în 1955, prin amnistia datorată Convenției de la Geneva. Și soția lui fusese închisă, iar la eliberare nu mai aveau nici locuință, nici pensie. S-a stins din viață în 1962.
Cărți despre această personalitate sunt disponibile pentru împrumut sau consultare la biblioteca județeană – catalog online
Sursa info şi foto: Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Instagram