Citatul de Duminică, extras din cartea cu titlul: „Cărticica de biniște. Ghidul complet al fericirii acasă”; autor: colectiv; subiect: psihologie individuală; localizare: Compartiment Împrumut carte pentru adulți.
______________
Chiar dacă e final de vacanță și concedii, iar timpul liber a fost mai generos cu lectura, haideți să ne găsim „biniștea” tot într-o carte, și să întâmpinăm astfel o toamnă ce își arată neobișnuit de blând colțișorii.
Fie ca acea carte pe care o alegi să te ajute în situația în care te-ai putea afla… Poate dorești să găsești sfaturi care să te ajute să-ți menții kilogramele de peste vară. Sau cum să-i vii de hac învățăturii, să înveți mai eficient în acest an, ori cum să fii mai puțin stresat în familie, acum că tot începe școala pentru toți. Eventual, cum să faci față unei situații sentimentale neașteptate sau, din contră, cum să nu se mai ciocnească atât „Venus” cu „Marte”… că tot horoscopul e de vină pentru toate! Și lista poate continua în „n” feluri. Important e ca la finalul lecturii, să găsim cele mai bune sfaturi pentru fiecare în parte. Vă invităm, deci, la bibliotecă, căci starea de bine se mai poate denumi și „biniștea într-o carte”! Iar pentru elevi și studenți, vreți, nu vreți, vă este asigurată o bibliografie bogată! Și printre… câte o carte pe plac!
Vă dorim un început de an școlar cât mai bun, mult succes!