„Echim Vancea – portret restant, după o noapte albă”
– 70 de ani de la nașterea poetului maramureșean –
Echim Vancea s-a născut la 19 octombrie 1951, în Năneşti, județul Maramureș.
Între 1972-1995 a lucrat, pe rând, ca profesor suplinitor, geolog, pedagog, instructor/referent cultural, corespondent de presă, publicist. Din 1995 (1 decembrie) este bibliotecar, din 1997 este director al Bibliotecii Municipale „Laurențiu Ulici” din Sighetul Marmației.
Este iniţiator şi organizator (între 1978-1995) al Festivalului Internaţional de Poezie „Europa km 0” Sighetul Marmaţiei şi unul dintre iniţiatorii şi organizatorii (între 1979-1995) a Serilor de Poezie „Nichita Stănescu” de la Deseşti, fondator şi director al Editurii ECHIM Sighetul Marmaţiei (1995), fondator şi preşedinte al Centrului de Studii Maramureşene „Dr. Alexandru Filipaşcu” (1997), membru fondator şi secretar de redacţie al ziarului Tribuna Marmaţiei (1989-1991), editor şi director al ziarului „Crainicul Maramureşului”, serie nouă (1992-1993), fondator şi redactor responsabil al revistei de cultură „ALMAR” – arta şi literatura Maramureşului (1994).
Debut literar „sub patronajul” poetului Nicolae Turtureanu în revista „Cronica” (februarie 1973) şi al poetului Simion Şuştic-Coman, în ziarul „Pentru socialism” (Baia Mare, octombrie 1973). Începând cu anul 1973 publică versuri, articole, reportaje, interviuri, eseuri, recenzii în ziare şi reviste literare (Cronica, Convorbiri literare, Tribuna, Steaua, Astra, Familia, Argeş, Luceafărul, Contemporanul).
Volume: Fotografie după un original pierdut, versuri, 1990; Doctor fără arginţi, versuri, 1997; Abatere de la dialog, versuri, 1998; Mâţa pe spini, versuri, 2001; Cititorul de drept comun, versuri, 2002; Portret de grup cu Laurenţiu Ulici, în colab., 2002; Sehonnai Költemények, 2003; Umbra noastră cuvântul: Serile de Poezie „Nichita Stănescu” Deseşti 1979-2003: [antologie], 2003; Ocupantul provinciei, 2004; Ningă-l-ai, versuri, antologie, 2004; Ocupantul provinciei, versuri, 2004; eu, celălalt, versuri, 2005; Eu, celălalt Vancea, E., 2005; Defăimarea liniştii, 2006; Domeniu public, 2007; Usmişka kociovica: [versuri], 2007; O fi şi cum zici d.ta, 2007; Portret restant, după o noapte albă: [versuri], 2008; Şearpele, când îl doare capul: [poezie]; Titlul mai târziu, 2009; Afară de unu singur, 2010; Hramuri, 2010; Lecturi filantropice şi alte strânsuri, 2011; O noapte de umbre, 2011; Să nu spui niciodată „noapte bună”!, 2012; Pricină şi martor absenţei: versuri, 2013.
Prezent în antologiile: Nord 75; Veghe în Septentrion, 1977; Popas în Hiperboreea, 1980; Un sfert de veac de poezie, 1998; La Beclean pe Someş cândva…, 2004; Antologia poeţilor ardeleni contemporani, 2004, Anotimpul cailor, 2005 etc.
Tradus în maghiară, engleză şi ucraineană.
Premii literare:
– Premiul Serilor de Poezie „Nichita Stănescu” de la Deseşti, 2001, pentru volumul „Mâţa pe spini”;
– Premiul „Negoiţă Irimie” al Filialei USR Cluj, pentru volumul „Titlul mai târziu”, 2010.
Din 1998 este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al unor organizaţii profesionale, asociaţii şi fundaţii culturale şi ştiinţifice.