Eugen Barbu, romancier, dramaturg și publicist – 100 de ani de la nașterea scriitorului (1924), membru corespondent al Academiei Române
„Barbu a devenit un fenomen literar după ce se afirmase ca scriitor. Omul s-a luat la întrecere cu opera. Sigur de sine, folosind strategiile persuasiunii, mecenatului și reclamei, admirat și refuzat cu tărie, el a fost personalitate și în cultura și în viața cotidiană românească, asemănător lui Arghezi prin disponobilități. Autor al unor proiecte impresionante, a scris în toate genurile literare: pamflete – o vastă catagrafie; a depășit frontierele esteticului prin cronici sportive, lucrări de popularizare, biografii.”
Sursa: Dicționarul esențial al autorilor români, București, Editura Albatros, 2000, p. 61.
Vitrină de carte realizată la Compartimentul Împrumut carte pentru adulți, Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare
…
Filiala Iorga„Eugen Barbu – 100 de ani de la naştere” – vitrină de carte realizată la Filiala „Nicolae Iorga’’, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la naşterea scriitorului.
Eugen Barbu s-a născut în data de 20 februarie 1924, la Bucureşti şi s-a stins din viaţă la 7 septembrie 1993, la Bucureşti. Cărţile lui Eugen Barbu acoperă o paletă largă de stiluri şi genuri. „Eugen Barbu desfăşoară o intensă activitate publicistică, colaborând la toate revistele şi ziarele importante ale vremii. Deţine cronici sportive şi literare, publică articole politice, reportaje, note de călătorie şi fragmente de roman, schiţe şi nuvele. Eugen Barbu debutează editorial cu volumul de nuvele „Munca de jos”, publicat mai întâi în Viaţa Românească, şi republicat la Editura Tineretului în 1955 sub titlul „Gloaba”. Au urmat două scrieri cu subiect fotbalistic: Balonul e rotund (1956) şi „Unsprezece” (1956), iar în 1957 îi apare primul roman, „Groapa”. Opera scriitorului este completată de nuvele: Oaie şi ai săi (1958), Patru condamnaţi la moarte (1959), Prânzul de Duminică (1962), de diverse volume de reportaje, note de călătorie, jurnale, versuri: Osânda soarelui (1968), eseuri: Măştile lui Goethe (1967), dar mai ales de romane: Şoseaua Nordului, Săptămâna nebunilor, Principele, Ianus (publicat postum).’’ Sursa: Artline.ro
