„Kafka a fost unul dintre marii autori ai literaturii din toate timpurile. Pentru mine, este primul din acest secol. Am fost la manifestările centenarului Joyce și, atunci când cineva l-a comparat cu Kafka, am spus că e o blasfemie. Și aceasta pentru că Joyce este important în cadrul limbii engleze și al infinitelor sale posibilități, dar este intraductibil. În schimb, Kafka scria într-o germană foarte simplă și transparentă. Neîndoios, pe el îl interesa opera, și nu faima. Oricum, Kafka, acest visător care n-a dorit ca visurile să-i fie cunoscute, face acum parte din visul universal care este memoria. Știm când s-a născut și când a murit, ce viață a avut, că este de origine evreiască și așa mai departe; toate acestea vor fi uitate, însă povestirile sale vor continua să existe.“ — JORGE LUIS BORGES, citat prezent pe supra-coperta cărții din imagine, Vizuina, de la Editura Humanitas.
Recomandare de lectură:
- Vizuina : proză postumă / Franz Kafka ; ediţie îngrijită de Roxana Albu.- Bucureşti : Humanitas Fiction , 2019 – catalog online
Sursa info şi foto: Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Instagram