Expoziţie de carte
In Memoriam Radu Ciuceanu – istoric și politician român
– Expoziție de carte realizată la Sala de lectură – Carte curentă.
Radu Ciuceanu s-a născut la 16 aprilie 1928, în Arad. A absolvit cursurile Colegiului „Carol I” din Craiova în 1947, an în care, la doar 19 ani, a pus bazele unui grup de rezistență anticomunistă. Pentru activitatea din cadrul acestui grup a fost arestat și condamnat la 15 ani de închisoare. După eliberare a continuat să critice regimul și să fie urmărit constant de Securitate. Între anii 1966-1970 a urmat cursurile Facultății de Istorie de la Universitatea București.
A fost cercetător la Institutul de Arheologie din Bucureşti (1970-1975) şi apoi la Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti (1975-1989). După 1990 a fost printre fondatorii Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, director fondator al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului din subordinea Academiei, editor şi membru fondator al revistei „Arhivele Totalitarismului”.
A semnat zeci de volume, peste 100 de articole și peste 200 de comunicări. A întreprins numeroase cercetări arheologice pe aproximativ 20 de șantiere din țară. În politică a activat ca deputat și vicepreședinte al Camerei Deputaților în legislaturile 1990-1992 și 2000-2004. În 1998 a obținut titlul de doctor în istorie, iar în anul 2019 a fost ales Membru de onoare al Academiei Române.