In memoriam – Spiridon Vangheli – prozator, poet, traducător și editor din Republica Moldova (14 iunie 1932 – 21 iunie 2024)
– Expoziție de carte realizată la Sala de lectură Carte curentă –
Spiridon Vangheli s-a născut la 14 iunie 1932, într-o familie de țărani din comuna Grinăuți, județul Bălți. În anul 1955, absolvă Institutul pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău și e recomandat la Institutul de Literatură din Moscova. Timp de doi ani lucrează la Școala medie din satul Năpădeni. În 1960, activează în calitate de redactor la Editura „Cartea moldovenească”, apoi ca redactor superior la Editura „Lumina”. În 1964 este primit în Uniunea Scriitorilor. Mai târziu se angajează consultant literar la Uniunea Scriitorilor din Moldova, unde va conduce secția Literatură pentru copii. În anul 1991 este ales Președintele al PEN – Clubului din Moldova – filială a Asociației Mondiale a Scriitorilor.
Distincții primite:
– Doctor Honoris Causa al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”;
– Laureat al Premiul de Stat al RSSM;
– Maestru emerit al artelor din RSSM;
– Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române;
– Laureat al Concursului „Zece cărți ale secolului XX- basarabean” pentru volumul „Isprăvile lui Guguță”;
– Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România, etc.
A încetat din viață în 21 iunie 2024. Drum lin spre eternitate!
Sursa: web