70 de ani de la nașterea bibliologului, eseistului, poetului Alexe Rău
– Vitrină de carte realizată la Sala de lectură Carte curentă –
Ion Th. Simionescu – geolog și paleontolog (născut la 10 iulie 1873 în Fântânele, județul Bacău – moare la 7 ianuarie 1944 la București).
Rămas orfan de mic copil, Ion Simionescu a fost crescut la Botoșani de bunica lui. După absolvirea liceului a studiat la facultatea de Științe Naturale a Universității din Iași, unde a fost elevul chimistului Petru Poni și al geologului Grigore Cobălcescu.
Specializându-se în geologie și paleontologie, Simionescu a devenit în 1900 profesor la Universitatea din Iași la vârsta de numai 27 ani. După 29 ani de activitate la Universitatea din Iași, a fost chemat la Universitatea din București. În septembrie 1894 își ia licența în științele naturale, iar în toamna anului 1895, obținând, prin concurs bursa „Vasile Adamachi” acordată de Academia Română, pleacă la Viena, în vederea specializării în geologie și paleontologie. Universitatea din Viena, centru recunoscut al geologiei europene la acea vreme, dominat de figura marelui geolog Eduard Suess, i-a oferit lui Simionescu condiția ca, printr-o muncă susținută, să-și poată prezenta, la 21 iulie 1898, teza de doctorat cu titlul Über Die Geologie des Quellengebietes der Dâmbovicioara (Rumänien), devenind doctor în filozofie (specialitatea geologie). Lui Ion Th. Simionescu îi revine meritul de a fi pus bazele organizării Laboratorului de Geologie și celui de Geografie de la Universitatea din Iași. El pornea de la ideea că un învățământ modern trebuie să dispună de condiții care să asigure tinerelor generații însușirea unor cunoștințe strâns legate de practică și realitățile vieții. Ion Th. Simionescu a fost un mare pedagog și educator, organizator al învățământului românesc de toate gradele. A fost investit cu diferite sarcini în cadrul Ministerului Educației Naționale. Astfel, în 1905 este numit pe termen de 5 ani membru în Consiliul General al Învățământului, din 1914 până în 1918 este secretar general în același minister, iar din 1939 este președintele Consiliului Permanent al Ministerului. De asemenea, a fost decan al facultății de științe și rector al Universității din Iași. El este autorul primului și singurului Tratat de geologie din literatura de specialitate din România în care, ca bază de tratare, a folosit preponderent materialul oferit de pământul românesc. Pe aceleași coordonate se înscrie și volumul Introducere în paleontologie (1928), ambele cărți constituind o bază modernă de documentare pentru învățământul superior de profil. Recunoașterea meritelor excepționale ale lui Simionescu în paleontologia și stratigrafia Mezozoicului european reiese deosebit de clar din faptul că lucrările sale au fost și sunt folosite în elaborarea celor mai mari tratate și monografii publicate de-a lungul timpului.
Devine membru corespondent al Academiei Române la 16 aprilie 1907; membru titular la 18 mai 1911; susține Discursul de recepție: Evoluția culturii științifice în România la 24 mai 1913; Președinte 31 mai 1941 – 7 ianuarie 1944 și vicepreședinte 30 mai 1932 – 31 mai 1935 al Academiei Române; președinte al Secțiunii științifice 1928-1931.
Se stinge din viață la 7 ianuarie 1944 la București.
