Maramureşul oglindit în scrieri
Compartimentul Împrumut carte pentru adulți | Recomandarea săptămânii:
„Istoria folcloristicii maramureşene”
– Autor: Dorin Ştef.
– Baia Mare, 2006. – 259 p.
În prima parte a lucrării sunt consemnate lucrările de folclor şi folcloriştii maramureşeni de-a lungul vremurilor, de la primele atestări documentare aparţinând secolului al XVII-lea şi al XVIII-lea, epoca veche (1800-1900) în care se vorbeşte despre copiştii maramureşeni, despre primii culegători de folclor maramureşeni, urmează folcloriştii şi lucrările de folclor din epoca clasică, care se întinde pe perioada 1900-1950, apoi cele din epoca modernă din perioada anilor 1950-2005.
Subintitulată Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului maramureşean, partea a doua a lucrării structurează astfel bibliografia: generalităţi (bibliografii, istoriografie, periodice consultate), etnografie, folclor (cel mai bogat segment cuprinzând bibliografie referitoare la obiceiurile calendaristice, obiceiuri şi credinţe la naştere, nuntă, înmormântare, credinţe, superstiţii, obiceiuri sociale, colecţii de folclor ş.a.), sinteze (lucrări cu caracter general despre Maramureş, antologii de folclor, lucrări cu caracter monografic), monografii săteşti şi zonale, anexe (dialoguri, mese rotunde, filmografie etnografică, albume etnografice, 10 poezii populare).
Vezi toate recomandările