Liviu Rebreanu s-a născut în 27 noiembrie 1885, la Târlișua, Bistrița-Năsăud. De-a lungul timpului acesta a fost: prozator, dramaturg, jurnalist și membru al Academiei Române.
A debutat în presa românescă la 1 noiembrie 1908, la Sibiu, în revista „Luceafărul” cu povestirea „Codrea” („Glasul inimii”). În București a debutat, la 25 octombrie 1910, în revista „Convorbirii critice” cu nuvela: „Volbura dragostei” („Cântecul iubirii” ). Debutul editorial l-a avut la Orăștie, cu volumul de nuvele: „Frământări” (1912), la „Librăria Națională”.
A publicat:
- nuvele:,,Proștii”, ,,Catastrofa”, ,,Norocul”, ,,Cuibul Visurilor”, ,,Cântecul Lebedei”, ,,Ițic Ștrul, dezertor”;
- romane sociale: ,,Ion”, ,,Crăișorul”, ,,Răscoala”, ,,Gorila”;
- romane psihologice: „Pădurea spânzuraților”, „Adam și Eva”, „Ciuleandra”, „Jar”;
- romane polițiste: „Amândoi”;
- teatru: „Cadrilul”, „Plicul”, „Apostolii”;
- jurnal intim: „Jurnal” Vol.1, „Jurnal” Vol.2.
Mai multe din operele sale au fost transformate în scenarii de filme: „Pădurea spânzuraților”, ,,Răscoala”, „Blestemul pământului – Blestemul iubirii”, „Ciuleandra”.
„A fost un scriitor cu gestație grea și îndelungată. De aceea și marile sale opere, situate pe cele mai înalte trepte ale literaturii române, au căpătat în ansamblul creației sale un relief cu totul excepțional”.
La 1 septembrie 1944, la Valea Mare, a încetat din viață la vârsta de 59 de ani. După câteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București.
Sursa: „Dicţionarul scriitorilor români”, Albatros, 2000, p. 53.
