Maramureşul oglindit în scrieri
Compartimentul Împrumut carte pentru adulți | Recomandarea săptămânii.
„Maramureş – Tezaurul din Centrul Geografic al Europei: The Treasure from the Geographical Center of Europe”
– Ediţia a II-a. – Baia Mare, 2003. – 200 p.
Un album de excepţie dedicat Maramureşului, care „este situat în plin Centru Geografic al Europei, însemnul acestuia, marcat printr-un obelisc în 1887 de cartografi austrieci pe valea Tisei, aflându-se la mai puţin de zece km de graniţa judeţului cu Ucraina” cum se menţionează în cuvântul de început.
Pentru a scoate în relief frumuseţile „de tezaur” ale acestor meleaguri au fost selectate cele mai impresionante, mai frumoase imagini, frumuseţi unice, grupate pe domenii: natura, istoria, credinţa, aşezările, civilizaţia lemnului, cultură şi artă, învăţământ, sănătatea, turism şi agrement, administraţie şi economie. Iată câteva dintre acestea: rezervaţia geologică Creasta Cocoşului, rezervaţia biosferei Pietrosul Mare, Parcul Naţional al Munţilor Rodnei, lacul de acumulare Strâmtori-Firiza, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighetu Marmaţiei, Monumentul martirilor de la Moisei, mănăstirile din Rohia şi Bârsana, bisericile de lemn din Ieud, Şurdeşti, Plopiş, Budeşti ş.a., frumuseţea cărora a dat judeţului renumele de „ţară a bisericilor de lemn”, cimitirul din Săpânţa, frumuseţi ale portului popular, porţile de lemn, staţiunile din Ocna Şugatag, Borşa, turismul de pe Valea Vaserului, imagini de la marile manifestări cultural-artistice, ş.a.
Lucrarea beneficiază şi de varianta în limba engleză.
Maramureşul oglindit în scrieri (Selecție dintr-o bibliografie parțial adnotată) | Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare
Vezi toate recomandările