Calendar cultural
Constantin Năstăsescu, matematician, membru titular al Academiei Române, împlinește azi 80 de ani.
Este autorul manualelor de algebră utilizate între anii ’80 și ’90, în ciclul liceal de învăţământ. A redactat „Exerciţii şi probleme de algebră“, o culegere folosită, vreme de mai mult de două decenii, în toate şcolile din România. A publicat peste 150 de articole de profil, în reviste din ţară şi străinătate. Face parte din consiliul editorial a şase publicaţii de matematică din străinătate, printre care şi faimoasa „Zentralblatt fűr Mathematik“.
Dintr-o familie de țărani fără școală, a fost singurul dintre frați care a mers la școală, făcând însă zilnic naveta din satul său, pentru a putea după-amiaza să lucreze în gospodărie sau pe câmp. Stând cu vitele pe câmp, rezolva în minte probleme de matematică.
În 1978 era conferențiar la Facultatea de Matematică din București, când a fost abordat pentru a crea manualele de algebră pentru liceu. A lucrat intens o jumătate de an, consultând și surse străine, și au rezultat manualele și culegerile bine cunoscute, care au ajutat generații întregi de copii să înțeleagă algebra.
Cărți despre această personalitate sunt disponibile pentru împrumut sau consultare la biblioteca județeană – catalog online
Sursa info şi foto: Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Instagram